Mab (Din carnetul lui Arthur Hogg)

Mab de Max Blecher

Soarele a apus. Pe Esplanadă, luminile nu-s încă aprinse. Din mare se ridică fâșii late și calme de nori. Mab privește pe fereastră.

— Iată trei călăreți. Ce tristă e țara pe care o cutreieră! Acum iată un cortegiu. în mijloc, pe un car fără nicio podoabă, stă culcată o curtizană albă (e goală). Un copil bronzat cântă din fluier, în urma carului și numără pașii. Privește cum se destramă norii.

***

Pe Esplanadă luminile încep a se aprinde. Cerul devine din ce în ce mai întunecat. Tăcerea vâjâie mărunt deasupra valurilor plutind parcă peste larma lumii ce se luptă cu povara apei în fundul oceanului. E tăcerea din golul scoicilor, din magazinele de ceasornicărie, din perne și din ierburi.

***

Așa cum stăm tăcuți unul lângă altul, Mab și cu mine, ar trebui ca vorbele ce vrem să ni le spunem să vie de departe și să pară că nu sunt ale noastre. De aceea, poate, suntem atât de atenți.

***

În jurul nostru totul este prea greu și prea fix. Cărțile pe etajeră păstrează o ordine fără niciun înțeles, pe convexitatea vasului de flori o pată de lumină privește agasant fereastra iar perdelele se mișcă din ce în ce mai încet, atât de încet încât nu se vor opri niciodată.

***

În odaie mai este și pisica. „Pisica, spune Mab, nu-i decât un animal, adică se mișcă, se mișcă, se mișcă și poate se gândește la ceva. Dacă se gândește la ceva, cu atât mai rău pentru ea.”

***

Totul este prea fix și nimicul acesta care ne-nconjoară se silește să cuprindă viața.

De altfel este aproape sigur că trăim.

— Nu-i așa, Mab, că trăim?

— Ah, ce curiozitate bolnăvicioasă! exclamă Mab. Pentru oamenii curioși ca tine viața ar trebui să înceapă dincolo de moarte. Atunci ar avea tot timpul și calmul necesar pentru ca s-o înțeleagă și să nu mai alerge după ea.

***

Cineva a aprins lumina în odaie. Altă Mab, alte flori, alte cărți, altă pisică. Timpul s-a trezit seara. Seara: o zi care a trecut. Ce fac oamenii într-o zi?

***

Peste o clipă, infirmiera va veni să mă transporte în odaia mea. Sunt aici, voi fi în altă parte. Pretutindeni voi găsi tăcere și precizie. Aș vrea ca în viața mea să aștept ceva.

***

— Mab, aș vrea să aștept ceva în viața mea.

— Nu aștepta nimic, îmi răspunde Mab. Dacă vei ști să nu aștepți nimic vei fi recompensat: nimic nu va veni și nu se va întâmpla nimic.