Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri
Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri de Antim Ivireanul |
Crez întru unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătoriul cerului
și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Alcătuirea aceasta ne învață să crédem că unul iaste Dumnezeu-Tatăl, precum apostolul cătră efeséni, cap 4 zice: Unul iaste Dumnezeu și Tatăl tuturor carele iaste preste toate și prin toate și întru noi întru toți. Și încă ne mai învață să crédem cum că acesta au făcut toate / céle văzute și céle nevăzute, din nimica, numai cu cuvântul.
Și întru unul domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, unul născut carele de la Tatăl s-au născut, mai nainte de toți vécii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, cela ce iaste de o ființă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut.
A dooa alcătuire ne învață să crédem cum că Domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, iaste Dumnezeu adevărat și vécinic, nu făcut, nici zidit, ci născut mai nainte de toți vécii, din firea Tatălui, asémene slăvit cu Tatăl, precum / însuși la Ioann, în 17 capete zicé: Și acuma proslăvéște-mă tu, părinte, cu slava carea am avut de la tine mai nainte de lume.
Încă ne mai învață să crédem cum că Iisus Hristos iaste făcător tuturor lucrurilor și veacurilor, după cum la Ioann, cap l zice: Lumea de el s-au făcut și lumea pre el n-au cunoscut.
Carele pentru noi, oamenii, și pentru mântuirea noastră s-au pogorât din ceriu și s-au întrupat din Duhul Sfânt și din Mariia Fecioară și s-au făcut om.
A treia alcătuire ne învață să credem / cum că Domnul nostru Iisus Hristos s-au pogorât din ceriuri pentru mântuirea noastră, zămislindu-se din pântecile fecioarei Mariei de Duhul Sfânt și s-au născut om desăvârșit, cu suflet cuvântător și cu toate câte urmează firii omenești (afară numai din păcat). Însă neschimbându-se dumnezeirea în omenire, nici omenirea în dumnezeire, ci amândoao firile desăvârșit au petrecut într-o unire: Dumnezeu adevărat și om adevărat.
Și s-au răstignit supt Pilat din Pont și au pătimit și s-au îngropat. /
Această alcătuire ne învață să crédem cum că domnul nostru Iisus Hristos s-au răstignit de Pilat (carele era din Pont), vărsându-și preacinstit sângele său pre cruce, pentru ca să ne mântuiască pre noi din păcat; și nefiind păcătos au pătimit, însă nu dumnezeirea, ci omenirea. Și precum cu adevărat au pătimit pre cruce, așa adevărat au și murit, precum la Luca, cap 23 zice: Și strigând cu glas mare au zis: Tată, în mâinile tale dau sufletul mieu. Și acéstia zicând au răposat. Și îngropându-se i s-au pecetluit groapa, precum la Mathei, / cap 27 zice: Aveți custodie, mérgeți de întărâți cum știți; iară ei mergând au întărit groapa, pecetluind și piatra împreună cu custodia.
Și au înviiat a treia zi după scripturi.
Cu această alcătuire ne învățăm a créde cum că domnul nostru Iisus Hristos cu putérea dumnezeirii lui s-au sculat din morți, însă cu acelaș trup cu carele s-au și născut și s-au și îngropat dupe Scripturi; adecă după cum au fost prorocit prorocii și după Scripturile legii cei vechi, precum însuși Hristos la Marco, cap 17 zice: Însă Fiiul omenesc mérge precum / s-au scris pentru dânsul.
Și s-au suit la ceriuri și șade de-a dreapta Tatălui.
Aceasta ne învață să crédem cum că cu trupul carele s-au născut Hristos și s-au îngropat și s-au sculat din morți, cu acela s-au și înălțat la ceriuri și au șăzut de-a dreapta Tatălui, precum la Marco, cap 16 zice: Iară Domnul dupre ce grăi lor să luă la ceriu și șăzu de-a dreapta lui Dumnezeu.
Și iarăș va să vie cu slavă să judece viii și morții, a căruia împărăție n-are sfârșit.
Aicea ne învață să crédem cum /că va să vie Hristos a doa ora ca să judece pre cei vii și pre cei morți și ca să dea răsplătire fieștecăruia din oameni de pre faptele sale, precum însuși la Mathei, cap 25 zice: Iară [când] va veni Fiiul omenesc întru slava sa și toți sfinții îngeri împreună cu dânsul. Și iarăși pentru răsplătire la Ioann, cap 5 zice: Și vor eși cei ce au făcut céle bune < întru > înviiare de viață, iară cei ce au făcut réle întru înviiare de osândire.
Și în Duhul Sfânt Domnul de viață făcătoriul, carele de la Tatăl purcéde, cela ce cu Tatăl și cu Fiiul iaste închinat și slăvit, / carele au grăit prin proroci.
Această alcătuire ne învață să crédem și în Duhul Sfânt, carele iaste de o ființă cu Tatăl și cu Fiul și să slăvéște împreună cu Tatăl și cu Fiiul. Și cum că de la Tatăl purcéde precum mântuitoriul nostru Hristos adeverează la Ioan, cap 15 zicând: Când va veni mângâitoriul pre carele eu voiu trimite voao de la Tatăl, duhul adevărului, carele de la Tatăl purcéde. Și încă ne mai învață cum că Duhul Sfânt au grăit prin proroci.
Întru una sfântă săbornicească și apostolicească besérică.
Această alcătuire ne învață să ne / supunem poruncilor săborniceștii și apostoliceștii bésérici, după învățătura lui Hristos, carea la Mathei, cap 18 zice: Iară de nu va asculta nici besérica, fie ție ca cel păgân și ca un vameș.
Mărturisesc un botez, întru ertarea păcatelor.
Această alcătuire ne învață să mărtuirisim un botez, întru ertarea păcatelor, adecă să ne botezăm noi, creștinii, întru numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh, prin apă și prin duh ca să ni să iarte păcatul cel strămoșesc și alte păcate, precum însuși Hristos la Ioann, în 3 cap / zice: De nu să va naște neștine din apă și din duh, nu va putea să între întru împărăția lui Dumnezeu.
Aștept înviiarea morților.
Această alcătuire ne învață să crédem cum că va fi cu adevărat înviiarea trupurilor omenești, după cuvântul Domnului care la Ioann, cap 5 zice: Că toți cei ce sunt în mormânturi vor auzi glasul Fiiului lui Dumnezeu și vor eși.
Și viața veacului celuia ce va să fie. Amin.
Aicea ne învață să crédem cum că în veacul ce va să fie va veni blagosloveniia lui Dumnezeu la cei aleși / ai lui și viața vécinică cu bucurii sufletești, care nici odinioară sfârșit nu vor avea, precum Scriptura mărturiséște la întâia carte cătră corinthéni, cap 2, zicând: Céle ce ochiul n-au văzut și uréchia n-au auzit și pre inima omului nu s-au suit, carele au gătit Dumnezeu celor ce iubesc pre el. /