Mâna de om spânzurat

Mâna de om spânzurat de Ion Pop-Reteganul

Publicată în Foaie Literară nr. 19 din 10/22 august 1897, pag. 2-3.

Dacă pe cel ce doarme îl înconjori cu mână de om spânzurat, adoarme atât de tare, de-l poți tot goli și nu se mai deșteaptă pân-a doua zi. Aceasta o știu hoții, de aceea ei fac ce fac și-și însușese o mână de om spânzurat, pe lângă iarba fierelor, care și-o altoiesc în palmă și prin aceea devin atât de tari de nici un fier, nici o încuietoare nu e atât de tare, cât să nu o poată rumpe, de cere trebuința.

Zice că înainte de asta cu mulți ani au fost 3 negustori mari de vite la un târg depărtat, unde au vândut o gule de junci și banii i-au pus bine și s-au suit tustrei călări și au plecat cătră casă. Mergând așa, înnoptează într-o pădure și se sfătuiesc ei să rămâie acolo într-o poiană. Așa și făcură. Aflară o poiană cu iarbă pentru cai și cu fântână cu apă bună, și se hotărâră să rămâie acolo. Deci descălecată de pe cai, îi împiedicară, își făcură o leacă de foc, cinară și se culcară.

Dar 2 hoți i-au urmărit chiar din târg, ca se poată pune mâna pe banii lor cei mulți. În pădure însă pierdură urma negustorilor, fiind drumuri multe și hoții nimeriră pe alt drum chiar în vârful dealului. De acolo rânchezară odată ca caii și auzind caii negustorilor rânchezatul — le răspunseră și așa se luară hoții în arătul de unde auziră rânchezatul de cal și nimeriră chiar în locul unde erau culcați cei trei negustori.

Când au ajuns acolo, doi negustori dormeau, iar unul era treaz. Și cel ce nu dormea auzi pe un hoț zicând : „Sunt aici“. Atunci negustorul cel ce nu dormea se trase pe foaie ca un șarpe până într-o tufă aproape cu pușca în mână. Îndată după aceea se apropiară și hoții de culcușul negustorilor și-i ocoliră cu o mână de om spânzurat. „Acum sunt ai noștri“, zise un hoț, și prinseră a desbumba pe negustorii cei adormiți și a le căuta banii. Și aflară banii și-i luară, iar când era se se ridice și se meargă paf ! Negustorul cel din tufă mi-i pușcă pe amândoi de se tăvăliră în sânge. Apoi stătu tot la pândă cu pușca, temându-se că mai sunt hoți cari se vină la ei. Și trecu noaptea și răsări soarele și ortacii lui nu se deșteptară, și veni prânzul cel bun și tot nu se deșteptară, nici negustorul cel treaz nu se clăti din tufă când colo cătră amiazi ; atunci se deșteptară și ortacii lui.

-- Vai, că mult am dormit! zise unul.

-- Mult zeu, că de nu eram eu treaz, eram dezbrăcați mândru frumos toți trei.

Atunci se uitară cei doi negustori și văzură hoții pușcați, morți, tăvăliți în sânge și banii la ei și se înfiorară. Iar cel ce fusese treaz le spuse toată pățania, apoi își luară banii, se suiră pe cai și ajungând în satul cei mai de aproape spuseră întâmplarea la primărie.

Dar de atunci n-au mai durmit în pădure cât au trăit.