Mânăstire

 

Pe zări străvechi ca scoarțe oltenești,
Țesute-n flori și pasări de-amurgire,
Pe culmi te înălțai, să împlinești
Logodna cerului cu țara — mânăstire...

Și valea ca o carte s-a deschis
Și-ntâia stea citi în ea prea bine,
Și ce-a fost trup de om s-a făcut vis
Și ce-a fost dor s-a împăcat cu sine.

Și-n mine și-n poiană și pe drum
Deodată s-a întins atâta pace
Că Dumnezeu plutea ca un parfum
De fân cosit, când claia se desface...

Și-așa ai crezut că totu-i zugrăvit
Și că privesc, copil, o stampă veche,
De nu-mi venea — când șters, când deslușit —
Un zvon adânc de clopot la ureche.