Lumânărica

Lumânărica de George Coșbuc

Râd cu toții! Singur mortul
        Tace-așa pe loc.
Vine-o fată, pune ortul
Mortului pe piept, sub cruce,
O sărută și se duce
        Să se-nșire-n joc.

Patruzeci de mâni așteaptă
        Focul călător:
Ce primește mâna dreaptă
Cealaltă mână-alungă -
Vezi abia o roșie dungă
        Dintr-un punct în zbor.

Dar zburând, slăbește focul
        Aripile-i scad,
Se-nguntește-ntruna locul
Până n-o să mai rămână:
Cui i se va stinge-n mână
        Țandăra de bord?

Dar ea zboară, zboară-n pace.
        Grabnic într-un glas
Colo-n colț: - "Ei, na-ți-o, drace!"
Și-ntr-aceeași clipă unul
Mai din dos: - "Ei, vezi nebunul,
        Mi-o zvârlit-o-n nas."

- "Petre, tu? Hai, scoate banul
        Sună-l să-l vedem.
Ce-ai tu, Petre, cu tărâmul?"
- "O să-mi fie naș, cumetre."
- "Las' că știm! Ești vrednic, Petre,
        Vrednic să te bem."

Sună banul pe comoară -
        Și din nou la gard
Zboară, tot mai mică, zboară
Ca un fulg lumânărica,
Multe, multe mâni, de frica
        Stingerii, se ard.

Sfârâiesc făclii aprinse
        Lângă mort acum.
Numai gâturi vezi întinse,
Numai ochi pierduți cu firea,
Stând ținți în urmărirea
        Flăcării de drum.

Iat-o, nu-i! așa-i de slabă:
        Dar deodată ce-i?
Nu știu care drac de babă,
Stând pe vatră sus, ca țapul
Ca să vadă peste capul
        Altora femei.

S-a plecat prea mult, să vadă
        Și, deodată, hu!
Și nu singură să cadă,
A mai tras cu ea vro două -
Ce să vă mai spun eu vouă
        Hohotul ce fu!

Haid'! S-a stins lumânărica.
        Zarvă-ntre femei:
- "Aoleu, e la Florica!"
- "Nu-i la ea; e la Ileana."
Iar flăcăii trag cu geana,
        Râd apoi și ei.

Râd cei moși cu albe plete,
        Iar Ileana-i foc.
Hohotește-un stol de fete,
Iar nevestele s-adună;
- "Vino, fă, nu fi nebună,
        Vezi că-i numai joc."

Și cum stă proptit în coate,
        Unul din bătrâni,-
Cel mai mare domn pe toate,
Până și pe-un fir de sare,
Dacă dă cel sfânt și-l are,-
        Ia nuiaua-n mâni:

- "Haid', și de ți-or pune fato,
        Brațul după gât,
O să-i răspopesc, că iat-o!
Am porunci de la vlădică:
Cine nu mi-o ști de frică
        Nu mi-o ști, și-atât!..."

De-aș putea eu spune fostul
        Cum a fost întreg,
Meșter, neică, mi-ar fi rostul!
Poate-aș isprăvi pe gheme
Până mâni cam pe-astă vreme,
        Ei, dar nu mă leg!

Dintr-o vorbă hohot iese,
        Hohot dintr-un semn,
Stau urcați acum pe mese,
Pe cuptor, pe unde-apucă
Și nevrând găsesc s-aducă
        Râsului îndemn.

Singur mortu-n sfânta-i pace
        Doarme somnul lui -
Să te miri de el că tace!
Iar lumânărica zboară,
Râde-n drumul ei ușoară,
        Iat-o iar că nu-i.

Las' să doarmă-n pace mortul,
        Om fără noroc!
Vine-o fată, pune ortul
Mortului pe piept, sub cruce:
O sărută și se duce
        Să se-nșire-n joc.

(1902)