Lui Niculae Cantonieru

 

Mâna nu mai zăbovește acum
Peste filele arse de gând;
Ai urcat printre umbre uitate, la rând,
Nehotărât pentru marele drum.

Erai aici, în parc, undeva.
Orașul nu te mai știa strein;
Cu oamenii tăi și inima ta
Lângă vis, lângă chin.

(Doamne drum de mătase, fie
Pasului obosit, — ochiului clar
Odihnitoare prietenie
Pentru apusul mărgăritar!)