Logodnă de primăvară

 

Vai, frumusețea ceasului de-acuma
 de ce nu-mi este dat s-o sorb cu tine,
și-alături să simțim sub talpă huma
 de iarba vieții grea, cum de suspine
 mi-i inima de când nu te-am văzut?
 Vreau soarele, pe degetele noastre
 unite, un inel să făurească;
albastre zările-n privirile-ți albastre
 să le privesc și dragostea să crească
din rădăcini bătrâne ca grădina
 (mai mândră decât cea care s-a dus),
 să-mi ierți, și eu să-ți iert, de-asemeni vina
 de-a fi iubit mai mult decât am spus.