Liniștită, da-ndrăcită

 

După ce-am gonit,
Cum v-am povestit,
P-al ei pretendent,
Prea impertinent,
Mi-a fost tare teamă
De-o lugubră dramă.
Anume-mi fu frică
Că juna pisică
Sensibila-mi fiică,
Se va spânzură
Cu roșia panglică
Ce la gât o poartă.
Vai, pe Miau a mea
S-o văd mâine moartă?!
O așa durere
Cu greu se suportă
Deci, ca prevedere,
I-am luat panglicuța.
Însă pisicuța
E mai înțeleaptă
Decât al său tată.
Iat-o consolată
Și alt mire-așteaptă.
Necazul de-amor
E moft trecător,
E-o boală ce trece
Cu lăptișor rece.

• 
  

Scumpa-mi Domnicioară
Nu, nu se omoară.
Însă, hotărât,
Ea îmi poartă pică.
Se uită urât
La mine, și-mi strică
Tot de pe birou,
Iar de anul nou
Mi-a făcut cadou
O zgârietură
Pe-obraz lângă gură.
Domnișoara Miau
Ma silit să stau
Patru zile-n casă;
C-ar fi zis amicii,
De m-ar fi văzut,
Că isprava asta
Nu e a pisicei,
Ci că... m-a bătut
D-anul nou nevasta!?!
Fiindcă, vă spun franc:
Mai bine să cazi
Chiar de pe Mont-Blanc, —
Mai rea-i căzătura
De-o să cazi în gura
„Prietenilor“ de azi.