Limite (Imperfecția pe care o cizelăm)

Limite [Postum] de Max Blecher

Imperfecția pe care o cizelăm zi cu zi — căci evoluăm − nu este atât de periculoasă pe cât este de necesară.

Cel ce ne ascultă vorbind, ne fascinează: răspundem mai mult la ceea ce credem că gândește despre noi decât spunem ceea ce gândim despre el.

Toată atenția oamenilor se îndreaptă spre „celălalt”. Trăiesc astfel cu toții într-o reciprocitate ce nu aparține nimănui.

În dragoste nu ne regăsim niciodată, căci ceea ce căutăm este ceea ce ni se pare că ne-a furat celălalt. Iată ce regăsim.

O inferioritate spirituală foarte frecventă este aceea care ia logica drept metafizică.

Printr-un paradox curios generalizările par cu atât mai valabile cu cât, în fond, obiectul lor este mai diversificat. În acest caz, găsim cu ușurință câteva exemple ce le pot susține.

A fi original nu înseamnă a fi liber.

Foarte des ne consolăm de mediocritatea unui fapt, gândindu-ne că e unic. De altfel, în timpul de față originalitatea tinde din ce în ce mai mult să devină calitate „prin ea însăși” și lucrul se întâmplă pentru întâia oară în istoria ideilor.

Pentru fricoși. Nici facultatea de a concepe, nici existența descoperită în mod simplu n-au devenit încă autonome, astfel încât evidența lor să le poată cel puțin egaliza. Intrarea în lumea minții sau a existenței e păzită de înțelesuri absolut inofensive.

Fiecare din noi are nevoie de un alt univers: un univers de mituri.

Oamenii înnebunesc pentru că, după ce au făcut o nebunie, nu mai găsesc niciun gust înțelepciunii.

Dacă femeile nu s-ar prostitua, banii ar juca un rol destul de șters în viața socială.

Unii oameni îndată ce-și cer scuze pentru vreo greșeală a lor încep a crede că le datorești ceva.

Destinul frumosului este să dispară, căci singurul sentiment capabil de a-i da naștere este regretul. Entuziasmul pe care se pare că-l creează ne conservă, în fond, pe noi înșine: noi înșine, considerând frumosul, și acest argument înțeles clar de „amatorii de artă” ar trebui să le fie dureros.

Toată lumea reclamă sinceritatea ca și cum ar fi posibil să fie cineva o singură clipă nesincer.

Oamenii nu se sinucid; când ajung la acest act atunci nu poate fi vorba decât de un asasinat.