Liga domnișoarelor romîne

Jump to navigation Jump to search
Liga domnișoarelor romîne
de Alexandru Vlahuță


În munți, în codri 'ntunecați,
Unde robit, de-atîta vreme,
Un uriaș în lanțuri geme,
Au mers și preoți, și soldați,
Și nimeni n'a putut răsbate
Să'i duc'o rază de dreptate!
Pe-acolo drumurile 's pline
De cruci, de ruguri, de morminte.
Tot codru'i plin de jertfe sfinte,
Și'n freamătu'i auzi suspine.

Dar cată dinspre răsărit,
Ca 'n basme se ivește-o zînă,
Si ochii ei aduc lumină
Eroului batjocorit.
Pășește sveltă, zîmbitoare,
Și 'n loc de armă poart'o floare.
El, printre gene dese, grele,
Ca 'n somn privirile 'și strecoară —
Ce cauți, gingașă fecioară,
În preajma suferinții mele?

Ea, surîzîndu'i galeș, blînd,
Întinde mîna'i delicată,
Atinge lanțul... și de-o dată
S'aud verigile căzînd,
Și robul se ridică domn:
El pare-un leu trezit din somn.
„Mîntuitoareo, cine ești?...”
„Sunt fiica ta... Tu ai strigat,
Și glasul tău a răsunat
În plaiurile romanești!”