Lied (Pavelescu, 3)

 

Aideți, cântece de toamnă,
Flori de vis și vreme rea,
Aideți, dulcea voastră doamnă
Să v-asculte nu mai vrea.

E copil, vrea să petreacă
Și râzând să fure minți,
Vouă glasul vi-l îneacă
Plânsul mutei suferinți.

Aideți și când pacea serii
De urât vă ține-n mers,
Voi să nu cerșiți durerii
Mângâierea vreunui vers!

Poate-n seara fumurie,
Strânsă-n șoldurile rochii,
Către voi să-și plece ochii
Arși d-o lacrimă târzie.

Dar atunci voi fi departe;
Și-n pustiul nepăsării
Voi opune-n van uitării
Amintirile deșarte.

Și târziu, poate-ntr-o carte,
Voi închide-n ritmuri vagi
Visul ochilor ei dragi
Și iubirea-mi fără parte!