Leul (Macedonski)

 

Lui Alexandru Obedenaru

În deșerturi nisipoase și-avusese epopeea...
Sub privirea lui de rege orice fiară tremura,
Chiar pantera - pisicoasă - încă crudă ca femeia,
Se trăgea din a lui cale sub un frig ce-o scutura.

Omul chiar - această fiară cea mai crudă printre fiare,
Rămânea cu mâna moartă pe trăgaci sau pe cuțit,
Și crezându-se sub dinte, și crezându-se sub gheare,
Șovăia pierzându-și mintea de putere părăsit.

Se făcea ca nu mai simte, se făcea că nu mai este,
Prăvălindu-se-n nisipul de căldură-nflăcărat,
Semeția lui - minciuna; vitejia lui - poveste,
Leul se uita la dânsul înbălându-l c-un scuipat.

Însă vârsta nimicise uriașa lui putere,
Și înfrânt de greutatea unor ani de patriarh,
Pe pleoapele lui lâncezi cu solara mângâiere
S-afunda în maiestatea morții sale de monarh.

Și când fu să intre-n pace, fu priveliște ciudată,
Caci de-a morții zvârcolire coama lui când se zbârli,
Om, hienă și panteră se iviră dintr-o dată,
Dar pe leu-n agonie numai omul s-azvârli.