Leul

 

    Atât cât ochii pot cuprinde
    În lung și-n larg peste ocean,
    De mii de ori pe-atât se-ntinde
    Pustiul alb saharian.

    Lângă ruina calcinată
    A unui templu părăsit,
    Lingându-și laba-nsângerată,
    Oftează greu un leu rănit.

    Dar, iată, luna se arată
    Urcând al cerului calvar,
    Pustia tace-nfiorată
    Și numai leul solitar,

    Neavând durerea cui să-și spună
    Curgându-i balele fierbinți,
    Ridică laba către lună,
    Scrâșnind strident din albii-i dinți

1902