Legea presei din 1862

Textul de mai jos cuprinde cele 11 articole din Legea presei din 1862, care reglementau chestiunile referitoare la drepturile de autor.

Textul legii

Art. 1. Autorii de tot felul de scrieri, compozitori de muzică, sau desenatorii, cari vor săpa sau litografia tablourile ori desenurile lor, în tot cursul vieții lor, se vor bucura ca de o proprietate a lor de dritul excluziv de a reproduce și a vinde operile lor în tot Principatul, sau de a trece către alții această proprietate a lor, fiindu-le acest drit recunoscut după legile în ființă.

Art. 2. Moștenitorii acestora sau cesionarii cătră care au trecut dritul lor, se vor bucura de același drit, în termen de 10 ani, după moartea autorului sau compozitorului.

Art. 3. Jurnalele și alte foi periodice sunt proprietate a persoanelor sau a societăților cari le publică, dritul proprietăței le este inchezășuit, întocmai după articolele de mai sus; articolele ce autorii sau proprietarii lor nu vor voi ca să se reproducă în alte jurnale, vor trebui a purta la început nota, că reproducerea este oprită, se întelege numai articolele literare și sciințifice.

Art. 4. Compunerile dramatice asemenea în termenele de mai sus, nu pot fi reprezentate pe nici un teatru, nici nu pot fi publicate, fără învoirea autorului.

Art. 5. Traducțiunile nu intră în categoria articolelor de mai sus, decât pentru textul traducerei, fiind fiecare liber de a face alte traduceri de pe textul original al scrierei, asemenea extractele ce se fac din alte scrieri spre a se încunoștiința pe public despre valoarea acestora prin critice și comentarii, nu jignesc proprietatea streină.

Art. 6. Toate dregătoriile administrative sunt datoare a confisca după cererea și în folosul autorului, a compuitorului, a desemnatorului, a traducătorului sau, a moștenitorilor acestora, ori a cesionarilor, toate exemplarele edițiunilor tipărite, săpate sau litografiate fără învoirea anume și înscris a proprietarilor.

Art. 7. Pe lângă exemplarele confiscate, tot contrafăcătorul va fi dator a plăti adevăratului proprietar o sumă echivalentă cu prețul de 1000 exemplare a ediției originale.

Art. 8. Orice vânzător a unei edițiuni contrafăcute dacă nu este recunoscut că el este contrafăcătorul, va plăti proprietarului o sumă echivalentă cu prețul de 200 exemplare.

Art. 9. Fiecare tipograf este obligat a remite din orice carte, broșură, ziar sau orice altă tipărire, ce va executa în atelierul său, câte trei exemplare bibliotecei centrale din București, bibliotecei Academiei române și bibliotecei centrale din Iași.
Orice autor sau editor român care va publica o lucrare din cele pomenite în articolul precedent este supus la aceiași îndatorire.
Orice abatere de la prescripțiunile arătate mai sus, se va pedepsi cu o amendă de la 100 până la 500 lei. Suma amendei o fixează tribunalul de primă instanță, fără apel.

Art. 10. După, trecere de 10 ani, după moartea autorului, toată opera pică în domeniul public, fiecare este liber a o reproduce prin tipar, sculptură sau litografie.

Art. 11. Toate aceste drituri se închezășuiesc și autorilor, compuitorilor, desemnatorilor traducătorilor din staturile străine, cari cu reciprocitate vor închezășui, în cuprinsul teritoriilor lor, proprietatea literară..^[1]

Referințe

1. Monitorul Oficial, no. 97, din 1 mai 1862

Vezi și

• Legea presei din 1862, pe Wikipedia