Ladeș (comedie în două acte)/Actul II

Scena reprezintă un buduar elegant. Un mare garderob cu oglindă în stânga. — Ușă în față. Canapea în dreapta. Mese de colțuri. Candelabre, etc.

SCENA I

Elena
(uitându-se la ceasornic)
El nu mai vine... Șapte... Și Gogu a plecat
De-un ceas.
(După o mică pauză)
Oricum, plecarea, la vreme s-a-ntâmplat..
Încai, acea scrisoare ce-l reclama afară
Să-l ție de-ar fi-n stare ceva mai mult la țară! —
O zi de-ar fi stat încă, m-aș fi trădat. — Simțeam
Că-n față mi se urcă roșeața, — și vedeam
Prea bine, că observă neliniștea, în care
Mă zvârcoleam în luptă cu recea-nfiorare
Ce-mi îngheța pe buze cuvintele, — făcând
Surâsu-amărăciunii să nască — și e blând, —
E bun: — Orice femeie, ar fi putut se fie
Cu el, prea fericită! — Iar eu... a lui soție,
O!... Eu... Sunt cea mai demnă de plâns!
(își duce batista la ochi. Doamna Berdeanu intră și se oprește un moment).

SCENA II

Elena, Doamna Berdeanu

D-na Berdeanu
(înaintând)
Ciudat de tot...
Sosesc și ești tot tristă!
(Ele se iau de mână și se îmbrățișează)
Să te-nțeleg, nu pot
Amica mea; — deunăzi plângeai... — Să cred îmi vine
Că tu-mi ascunzi desigur ceva

Elena
(căutând să-și stăpânească uimirea — cu afecțiune)
Îmi pare bine
Că vii ca să petrecem serata între noi...
Încât despre-ntristare, — așa sunt eu!... Ș-apoi,
Motive am destule... Închipuiește-ți, dragă,
Că soțul meu la țară se-nfundă și se bagă,
De stă mai toată vara. — Abia-l credeam scăpat
Și tocmai, adineauri, se pomeni chemat
Din nou. — Înțelegi bine c-ajunge să-mi displacă
Asemenea purtare...

D-na Berdeanu
Și ce voiești să facă?
Vrei oare să nu-și vază de interesul său?
De-aceasta, de ești tristă, amica mea, faci rău....

Elena
(cu neastâmpăr)
Ce oră ai?...

D-na Berdeanu
Sunt șeapte și jumătate.

Elena
(turburată)
Iată
Ce grabnic este timpul! Cum trece!

D-na Berdeanu
Dar ciudată
De tot, ți-o jur Eleno, că-mi pari... și că ceva
Ți s-a-ntâmplat... Sau poate... — Aștepți pe cineva?

Elena
(cu neliniște și sculându-se)
Pe cineva?... Pe cine?... Ce vrei să zici? — Ascultă,
Îți sunt amică, Doamnă, dar nu pân-la insultă...
Și n-ași putea să sufăr... Deja, și e prea mult!

D-na Berdeanu
(sculându-se asemenea)
Dar vino-ți în simțire... Ce?... Eu să te insult
Eleno?... — Ce? A crede putea-vei tu vre-o dată
Că inima mea este așa de preschimbată
Încât să uit trecutul în care ne-am iubit,
Copilăria noastră uitând-o?

Elena
(luându-i mâna)
Am greșit...
O!... Iartă-mă Smarando!

D-na Berdeanu
Eleno!

Elena
Amăgită
N-ai fost. — A mea junețe se duce înnegrită
Și plâng. — Nenorocirea asupra-mi s-abătu
Și astăzi îmi fac rândul.

D-na Berdeanu
Nenorocită, tu?
Și ce voiești tu însă, să zici atunci de mine?

Elena
De tine?... — Nu simți oare, c-ași da să fiu ca tine
Și viața mea, și totul....

D-na Berdeanu
Glumești, sau aiurezi?...
Sau poate c-a mea soartă, știind-o, nu o crezi?
Știi tu?...

Elena
Știu tot.

D-na Berdeanu
Ei bine?

Elena
Te plângi, — și n-ai dreptate:
Nenorocirea-ți toată e-o simplă vanitate
Și ce-ți lipsește numai, e-avere ca să ai...
La baluri, nu mergi iarna, și n-ai trăsură — cai, —
N-ai slugi să-ți stea la ușă, — lachei să te servească.
Și rar te duci la teatru; — dar și să te iubească.
Bărbatul care-ți este idol și Dumnezeu;
Te-nchini la el. — Ai toate din câte nu am eu!

D-na Berdeanu
Ce zici?

Elena
A! Până astăzi, subt vesela mea haină
Păstrai adânc ascunsă a vieții mele taină!
Și pentru că voioasă mă arătam, — credeai
Că soarta mă răsfață, și poate-mi pizmuiai
Această fericire! — Ți-o las, și fii ferice:
Ea toată, e-ntocmită din rochii și panglice!

Smaranda
Eleno, dar vorbește-mi... Voi ști să-mpărtășesc
Durerea ta; — Răspunde-mi, ce ai?

Elena
Ce am? — Iubesc?

Smaranda
Iubirea ta, îmi pare o dragoste firească
Și soțul tău se cade mai mult să te iubească!
Iubești, — el te iubește... Nimic mal drept și mai
Frumos...

Elena
Nenorocito! Tu nu-nțelegi că, vai.
Înmărmurită-n față-i rămâi fără suflare;...
Acum mă simt pierdută, și-n crima mea cea mare
Aș vrea să am putere să pot ca să-l zdrobesc...
Iar George, Dumnezeul îmi este, și-l iubesc
Pe el, mai mult ca viața, și n-am nimic pe lume
Mai scump c-a sa vedere, mai dulce c-al său nume
Și iată, chiar acuma l-aștept...

D-na Berdeanu
Pe vărul tău!

Elena
Da; — El mi-e Dumnezeul, — el înger, — el călău!

D-na Berdeanu
Ce? Este cu putință atâta rătăcire?
Ce? Tu să calci Eleno pe-ntreaga-ți fericire?
Să dai în vântul soartei pe-un vis amăgitor,
Pe-o patimă ce trece, întregul viitor?
Vorbește-mi, spune-mi însă, c-ai vrut să faci o glumă
C-o simplă aiurare de-o clipă, te consumă,
Că tot ce-ai spus nu este-adeverat, — că minți,
C-ai stăpânit în tine asemenea dorinți,
Ca n-ai căzut, — că astăzi, ești numai abătută
Și scapi că mai poți încă...

Elena
O! Nu; — Eu sunt pierdută!

D-na Berdeanu
Pierdută!

Elena
Da! — pierdută! — A lui eram de mult,
Fugeam de el, și-n mine trăia prin al meu cult;
Logodnică-i fusesem, și-n fie-ce minută,
Eram prin cugetare de zece ori pierdută...
O-dată... Dar zadarnic mă-ntorc l-acele vremi...
Acuma ce-mi rămâne?...

D-na Berdeanu
Virtutea să rechemi!

Elena
Virtutea?... — Crezi tu oare că poți pe porunceală,
Să cazi așa de lesne cu dânsa la tocmeală?...
Și crezi tu oare-n fine, că dacă ai căzut,
Trecutul nu rămâne?

D-na Berdeanu
Trecutul? — E trecut!
Ce-ai fost, — nu-ntreabă nimeni; — ce ești, — aci e totul!

Elena
Ești crudă; dar în lume, acesta mi-a fost lotul:

D-na Berdeanu
Sunt foarte realistă nimic mai mult, și sunt
Cuvântul dintre bine și rău...

Elena
Ciudat cuvânt!

D-na Berdeanu
Alege. — Am zis bine și trebuia de sigur,
Se zic tot rău...

Elena
Atuncea?...

D-na Berdeanu
E rău și rău, te-asigur
Când te-afli între două, alegi pe cel mai mic
Ș-acele-i zici bine precum și eu îi zic..
Ascultă-mă, Eleno, și crud ori cât să fie
Îngăduie-mi cangrena s-o tai din carne vie
Tu trebuie cu dânsul să rupi; — la soțul tău
Să te re-ntorci. — Aibi milă de viitorul său,
Și dacă de el milă nu ai, — de tine-aibi milă!...
Amorul, — e ca pirul, — te scapi, de-i smulgi în silă
Și inima ce are în ea atâtea flori,
De pir nu are lipsă...

Elena
Destul.. că mă-nfiori...
Atâta scepticismu din partea ta!

D-na Berdeanu
Firește
Că-n poezie astfel adesea se vorbește,
Dar să te scap, Eleno, cu orice preț voiesc!

Elena
Tu n-ai iubit se vede...

D-na Berdeanu
Așa; — Mărturisesc,
Că dacă este-amorul, afar' din căsnicie,
Bolnavă n-am fost încă de-această nebunie.
(Elena face o mișcare)
În gând, n-am vreo mustrare să-ți fac; — Voi să vedem
De nu este amorul al cerului blestem,
O patimă de creieri, — ș-atâta tot — În urmă
Ia spune-mi ce-ți rămâne îndată ce se curmă?...
Nimic de cât dezgustul și dezonoarea. — Știu
C-Aninoșescu este gentil, — și chiar, conviu
Că place, și cu ochii că-n inimă-ți vorbește,
Bărbatului tău însă, răspunde-mi cei lipsește?
Vei zice, — și aicea te așteptam, — că el,
E-n toate fără sare și vino-n coace de fel,
Dar cine garantează că dac-a lui soție
N-ai fi, — ș-Aninoșescu, ar fi bărbat să-ți fie,
Că mult mai fără sare, în scufă și-n halat,
Nu l-ai găsi îndată ce-ar fi al tău bărbat?
(mică pauză)
O! crede-mă, — el poate se fie de minune,
Cu el, n-ai trăit însă mereu, ca să-mi poți spune
Că-n orișice momente, în veci neschimbăcios,
E-n veci fără defecte, — poetic, — bun, — frumos,
Precum îl vezi acuma?... — Cu gândul nu te duci
Să cugeți vreo dată, la pat c-are papuci,
Prozaic, ea oricare din oameni, și că poate
Să fie e lui proză mai proză de cât toate...
Că cel puțin, el poate să fie ușurel,...
În tine să nu creadă, iar tu se crezi în el,
Că chiar dacă ar crede, amorul însă trece
Și-n locul lui rămâne dezamăgirea rece...
Eleno... tu taci însă?...

Elena
Adesea m-am gândit
La toate, și a rupe, adesea am voit,
Dar povârnișul este teribil, și de-atunci,
În lacrime, vederea, zadarnic ți-o întuneci,...
Te duci, că te atrage prăpastia, — și vai,
Să te oprești, de cauți, putere simți că n-ai...
Ca tine, mi-am pus toate de mii de ori în față...
Mi-am zis, — c-a simți spada lul Damoclès, — de-o ață
C-atârnă-n veci asupra-ți, — e chin nesuferit,
Că este-o infamie să minți necontenit,
Dar spune-mi, e vr-un mijloc să scapi? — Și între tine
Ș-amor, — ce barieră în stare este-a ține?

D-na Berdeanu
Însoară-l; — lucrul este vulgar, însă mereu
Îl văd că izbutește...

Elena
Ce? — Eu să-l însor? — Eu!
Din brațe, căsniciei, să-l dau ca pe o pradă!...
Mai bine aș vrea cerul asupra mea să cadă!

D-na Berdeanu
Atunci, — preferi mai bine rușinea, — și-ntr-o zi,
Pe față, s-o vezi dată, oricât te vei păzi,
Să-ți sfarămi viitorul, și soțul tău, în lume,
Ne mai putând să poarte o pată pe-al său nume
Să-și caute odihna și pacea în mormânt?...
Fă cum voiești... Acesta mi-e ultimul cuvânt!

Elena
El bine, da; sunt gata să fac orice; — vorbește...
Rușinea?... Oh! Această idee mă muncește
Din ziua cea funestă în care am căzut...
Smarando!... Mi-ai fost soră și nu te-am cunoscut!
Rușinea!... — Dezonoarea! — Ce?... Eu, dezonorată?...
Și stau la îndoială!... — Sunt dar o blestemată
Atunci?... — Îmi merit soarta?... Ei bine, nu: Voi fi
Destul de tare-a rupe, ș-amorul a-mi jertfi!
Că însuși rătăcirea căința mi-e de mare...

D-na Berdeanu
(cu compasiune)
Îți mulțumesc Eleno... Vei fi tu însă tare?

Elena
Da...

D-na Berdeanu
Bine; — Știi atuncea mijlocu că-mi aleg
Și c-are Davideasca o fată....

Elena
În-țe-leg!
(s-aud pași)
Și iată chiar acuma, l-aud;... — E dânsu... — Vine!

D-na Berdeanu
(îi ia mâna și o îmbrățișează)
Mă duc atunci: Adio, și demnă fii de tine!
(Iese repede. Elena să lasă a cădea pe canapea)

Elena
Cât sufăr... O! Dar iată-l...
(ușa se deschide)

SCENA III

George, Elena

Aninoșescu
Sunt eu. — Elena mea!

Elena
Ești tu?

Aninoșescu
S-a dus?

Elena
(stăpânindu-și uimirea)
Departe va fi de mult, — zicea
Ca e târziu firește, să plece pe-nserate...
Mi-a spus ca-l cheamă însă afaceri însemnate
Ce nu puteau s-aștepte nici un moment.

Aninoșescu
Ciudat!
De mine să s-ascundă!... — În fine... — A plecat!...
Eleno, — nici o dată în zilele trecute
De aspirații stinse, de fericiri pierdute,
Nu te-am iubit atâta!

Elena
(cu agitațiune)
Pe scări, n-ai întâlnit
Pe niminea?

Aninoșescu
Ba-mi pare că-n treacăt am zărit
Pe-amica ta...

Elena
(au agitațiune crescândă)
Și dânsa, nimic nu ți-a spus oare?

Aninoșescu
Nimic.

Elena
Nimic?.... Ei bine!... Ar vrea ca să te-nsoare!

Aninoșescu
Ce gluma?

Elena
Nu e glumă: E-ntocmai cu îți spuin.

Aninoșescu
Atunci... e lucru lesne să-și puie pofta-n cui!
Mă mir însă Eleno, că astfel de cuvinte
Le-aud tocmai acuma, ș-acuma-ți trec prin minte...

Elena
El! Ea de bună seamă te-nsoară, George...

Aninoșescu
Dar...

Elena
Și tu, nici chiar cu cine să-ntrebi nu vrei măcar...

Aninoșescu
Eleno!

Elena
E gentilă și zestre are bună...
Ne invitam la nuntă de astăzi într-o lună...

Aninoșescu
O! Dar...

Elena
Așteaptă încă puțin...

Aninoșescu
(aparte)
A-nnebunit!
(tare)
S-aștept?... E lucrul însă...

Elena
Un lucru isprăvit!

Aninoșescu
(aparte)
Desigur e nebună!

Elena
Ți-am spus că are zestre?...

Aninoșescu
(aparte)
Îmi vine să iau câmpii să sar peste ferestre!...
(tare și cu accent glumeț)
Și n-ai putea a-mi spune cu cine mă însor?...

Elena
Vrei numele să-l afli?... Nimica mai ușor...
El chiar se potrivește cu cel de-Aninoșescu...

Aninoșescu
(pe același ton)
Ei bine... Se numește?...

Elena
Pipica Davidescu!

Aninoșescu
Eleno, dar cu gluma tu te-ai trecut; — Ș'apoi
La timp nu e venită acuma...

Elena
Intre noi,
Așa e; Ai dreptate a nu mai merge gluma...

Aninoșescu
Ce zici?

Elena
Ed zic a totul sfârșit este acuma,
Că lucrul nu mai merge, astfel precum a mers...
Trecutul să rămână din mintea noastră șters!
Să reîncepem viața din nou, — și fiecare
Se ne-mpăcăm cu gândul trăind pentru uitare...
Să nu mă-ntrerupi însă... Nu zice un cuvânt;
Amorul nostru s-aibă al inimii mormânt
Și orice suvenire dintr-însul, — să s-aștearnă,
Asupra-ți, ca frunzișul bătut în vânt de iarnă!
Să rupem trebuiește... Am suferit destul:
De-amor, prin suferință, mi-e sufletul sătul
Destulă dezonoare am pus pe-a noastră frunte...
Acela ce nu știe o jertfă ca să-nfrunte
E mic de suflet. — George, fii mare, — ș-amânduoi,
O stavilă eternă să punem între noi!
Gândește-te la mine, la soțul meu, la crimă,
De vrei pe conștiință să nu mă aibi victimă,
De vrei să m-albi în lume prieten și sor'...
Gândește-te... Sunt tare...

Aninoșescu
(șovăind)
Și eu mă simt că mor!
Ce? Tu se fii atâta de crudă și de rece?
Ce? Tu să-mi vorbești astfel?...

Elena
Ascultă: Timpul trece...
Și orice imputare e de prisos. — Crezi tu,
Că dacă sunt ca frunza ce vântul abătu,
Putere îndestulă nu mi-a rămas în mine
Să lupt cu prețul vieții și-al inimii în fine?...
Și încă, mai crezi oare, că rece de-ți vorbesc
În piept nu-mi arde Iadul? — Dar trebuie! Voiesc!

Aninoșescu
Eleno!

Elena
E zadarnic orice...

Aninoșescu
Orice?

Elena
Grăbește
Să-mi dai răspunsu-ndată... Primești sau nu? ...Vorbește..

Aninoșescu
O! Cerule!

Elena
Atuncea voi ști să mor?

Aninoșescu
Să mori?...
Să mori...

Elena
Sunt hotărâtă. — Primești?

Aninoșescu
(după un moment de ezitațiune și cu o voce stinsă)
Primesc!... — O!

Elena
Jură!
(În acel moment se aude duruitul unei trăsuri; Elena aleargă la fereastră și după ce s-a uitat, strigă cu spalmă.)
El!... George! — Se scoboară și intră...

Aninoșescu
Însă eu
Nimic nu-nțeleg încă!.. El, cine?...

Elena
(cu spaimă)
Soțul meu!

Aninoșescu
(se repede și închide ușa din fund)
El?

Elena
El!Și tu stai încă!... Fugi! Pleacă!...

Aninoșescu
Și pe unde?...

Elena
(alergând la ușa laterală)
Pe-aicea...
(cu decepție)
E închisă.
(aleargă la dulap, îl deschide și i-l arată)
Dar iată... A te-ascunde
Aicea poți prea bine...

Aninoșescu
(cu un gest de refuz)
O!

Elena
(împingându-l către dulap)
Iute...

Aninoșescu
(pe jumătate în dulap)
Dar...

Elena
(Împingându-l de tot înăuntru)
Astfel!
(În momental acela s-aud pași pe scări; Elena căznindu-se a încuia dulapul)
Tăcere-acum!

Guguță
(de afară, bătând la ușă)
Eleno!

Elena
(căznindu-se a închide dulapul)
Așteaptă puțintel...

Guguță
(zguduind ușa)
Deschide sau sparg ușa!

Elena
Da; da; deschid îndată...
(Elena care a reușit a încuia dulapul, bagă, cheia în buzunar și descuie ușa clădirii; Guguță face irupținne pe scenă).

SCENA IV

(Guguță, Elena)

Guguță
(turburat)
În fine!... Ce-nsemnează?... Cu ușa încuiată?...

Elena
(afectând liniștea)
Nimic...

Guguță
(uitându-se lung prin casă)
Că însemnează ceva însă, îmi zic...

Elena
Mi-era urât... Și iată!... Mai mult de câtnimic!
Dar zău, mi-ai tras o spaimă ș-o spaimă cât de bună
Plecat în murgul serii să vii-ndărăt pe lună!
Ți s-a-ntâmplat de sigur ceva...

Guguță
Un lucru mic...

Elena
Dar ce? .. Voiesc să aflu...

Guguță
(cu ironie imitându-i vocea)
Mai mult decât nimic!

Elena
Guguță!... Spune-mi însă...

Guguță
(aparte)
Să-i spui ?... Ce să-i spui oare?...
(tare)
Uitasem o hârtie, și încă, de valoare
Că-mi trebuia la țară s-o am numai decât...
Acum înțelegi totul Eieno

Elena
Pentru-atât
Să te re-ntorci pe noapte, — oricum!

Guguță
(aparte)
E turburată!...
(tare ai imitându-i vocea)
Dar pentru-atât să te-aflu cu ușa încuiată.
Oricum!...

Elena
Guguță, însă...

Guguță
Ia spune-mi ce făcei!?

Elena
(cu cochetărie)
Ședeam...

Guguță
Ședeai! — Atuncea, cu cine îmi vorbeai?....

Elena
Eu!...

Guguță
Fără îndoială; — urcându-mă pe scară;
Tăcere-acum de-o dată am auzit de-afară...

Elena
(turburată)
Citeam... o poezie...

Guguță
(aparte)
Că zău s-a-nimerit!
(tare și cu ironie)
De-amor?...

Elena
Ei!... Nu...

Guguță
(prefăcându-se liniștit)
Ce-mi pasă în fine!

Elena
(cu vioiciune)
Negreșit!

Guguță
(uitându-se către dulap)
De la dulap, dă-mi cheia, c-aș vrea, dacă se poate,
Hârtia ce-am uitat-o, să caut a mi-o scoate!...

Elena
Dar...

Guguță
Ce?...

Elena
Poate-năuntru n-o fi...

Guguță
Ba e.

Elena
În jaf,
Auzi să-mi dea dulapul... Ș-apoi, — ești plin de praf...
Treci dincolo mai bine și scutură-te iute,
Că-ți caut eu hârtia și ți-o aduc, — dar du-te!

Guguță
(cu ironie)
Ia lasă! — Și dă-mi cheia... La ce să te ostenești?

Elena
Eu? — Nu... — Îți jur... din contra că...

Guguță
N-ai ca s-o găsești;
Dă-mi cheia...

Elena
(aparte)
Sunt pierdută!

Guguță
(apucând-o de mână)
Dă-mi cheia!

Elena
Nici odată!

Guguță
(zgâlțâind-o)
Curând...

Elena
N-o am...

Guguță
(o înlătură cu violență și se repede la dulap)
Atuncea, — voi ști să-l sparg îndată!

Elena
Oprește-te! Stai!...

Guguță
Cheia!

Elena
(rugătoare)
Ascultă...

Guguță
Nu; nimic!

Elena
Aibi milă... te rog însă, ș-ascultă...

Guguță
Cheia-ți zic!

Elena
Nu.

Guguță
Cheia!

Elena
Nu.

Guguță
(Înlăturând-o)
Atuncea... Napoi de-aci femeie!
(vrea să se repeadă la dulap)

Elena
(dându-i cheia)
Ei bine! Na-o.
(pe când Guguță aleargă la dulap, Elena se umflă de râs și îi strigă:)
Iadeș!

Guguță
(după o secundă de extaz o azvârle jos cu violență)
Afurisită cheie!
(iese furios)

SCENA V

Elena, Aninoșescu

Elena
(repezindu-se către dulap; îl deschide; el iese)
Ieși... Repede...
(arătându-i ușa pe care a ieșit și Guguță)
Pe-aicea...

Aninoșescu
S-a dus?

Elena
(împingându-l spre ușă)
S-a dus; dar fugi!...
Așa...

Aninoșescu
(îi dă mâna)
Mă duc...

Elena
(retrăgându-i mâna)
Adio — Ferește-te de slugi!
(Aninoșescu iese)

SCENA VI

Elena, Guguță, Aninoșescu

Elena
(cade pe canapea și după un moment de tăcere)
Îți mulțumesc, O! Doamne!
(ușile se deschid: Elena se scoală spăimântată)

Guguță
(lăsând pe Aninoșescu să intre înainte)
Poftim să intră, vere,
Sosești la timp; Ascultă să vezi ce e-o muiere...
Sunt furios...

Aninoșescu
În fine...

Guguță
Știi Iadeșul ținut
Deunăzi?...

Aninoșescu
Da; Știu; Însă...

Guguță
Ei iaca: L-am pierdut!..
O sută zece galbeni,... Închipuiește-ți dragă.
C-o rochie a Briolii în ce capcan mă bag!

Elena
(aparte)
Respir...

Guguță
(către Aninoșescu)
Și când în sală te-am întâlnit...

Elena
El bine?

Guguță
(către Elena luându-i mâna)
Veneam de grab iertarea să caut a-mi obține...

Aninoșescu
Și eu — veneam o nuntă s-anunț...

Guguță
O nuntă?...

Elena
(aparte)
Mor!

Guguță
Ș-a cui e oare nunta?

Aninoșescu
A mea, — că eu mă-nsor!...

Guguță
Te-nsori?...Auzi minune!... Se-nsoară-Aninoșescu!...
Și cine ți-e mireasa?...

Aninoșescu
Pipica Davidescu!

Guguță
Atuncea, vere, bravo!... Elena va purta
O rochie minunată de cununia ta!

Elena
(către Aninoșescu cu înțeles)
Da; rochia de pe Iadeș!

Guguță
(înaintând către public, și luând la braț pe Elena și pe Aninoșescu)
Oricum, — mă prind că asta
O să mă-nvețe minte să-mi bănuiesc nevasta!

Finele Comediei.