Ladeș (comedie în două acte)/Actul I

SCENA I

Guguță, Elena

Guguță
Gătește-te, Eleno: Diseară-avem la masă
Pe-Anișorescu.

Elena
Iară — Mi-aduci mereu în casă
Tot veri de-ai dumitale și d-ăi nesuferiți!...

Guguță
În alte case, verii, adesea-i văd doriți...

Elena
Drept cine mă iei oare?... Ei! Donmule...

Guguță
Mă iartă.
Că n-am avut în cuget să te provoc la ceartă,
Eleno, — dar ascultă, îmi pare foarte rău
De-asprimea ta, — și-n fine, el e și vărul tău!

Elena
(cu dispreț afectat)
Al meu?...

Guguță
Fără-ndoială...

Elena
Sunt condamnată dară,
Să-l văd, și ieri, și astăzi, și mâine, și diseară,
Și poimâine... Eu judec, Guguță...

Guguță
(impacientat)
Judeci tot...

Elena
De rude, că e bine, să facem table d'hôte!

Guguță
Poftim? — Dar ce ai dragă, și ce ți-a făcut oare
Aninoșescu?... — Are o voce-ncântătoare...
Politicos în toate, — așa încât, mă mir...

Elena
Așa?

Guguță
S-apoi, el cântă și bine la clavir...

Elena
Și?

Guguță
(impacientat)
Și! Este în toate atât de cumsecade! —
Frumos...

Elena
(cu vioiciune)
Vorbă să fie! — Mustățile își rade

Guguță
E advocat.

Elena
Ei bine! Vorbești ca cum ar fi
O lege, ce-l condamnă mustățile-ași jertfi!

Guguță
Desigur, nu e-o lege, dat tu-nțelegi în fine
Că-i șade fără ele, ca om de legi, mat bine!
Aceasta-ți dă un aer cu mult mai important,
Te face mult mat clasic, — te-arată mai savant,
Ș-apoi, unde e răul, să lase să se vadă
Că rași de sunt la piele, la piele știu să radă!

Elena
(râzând)
Ha! Ha! Guguță aperi...

Guguță
(îndesat)
Îl apăr!

Elena
Așa-n cât,
Chiar unul să te-audă te-ar strânge zău de gât!

SCENA II

Servitoarea, Aceiași.

Servitoarea
Afară....

Elena
Ce e Safto?

Servitoarea
Așteaptă în curte
Cucoana Davideasca!

Elena
Ce vizită urâtă!
Uf! — Spune-i că acasă nu suntem...

Servitoarea
Dar i-am spus
Ca astăzi nicăierea de-acasă, nu v-ați dus!

Elena
Ce slugi! — Zii să poftească! — Guguță, într-o clipă
Mă duc să-mi trec o rochie și mă re-ntorc în pripă.
(servitoarea iese)
De vorba pân-atuncea mai ține-o...

Guguță
(cu naivitate)
Draga mea
Ce vrei să-i spun?...

Elena
(aparte)
Nerodu!

Guguță
Dar..

Elena
Spune-i

Guguță
Ce?

Elena
Ce-i vrea!
(Elena iese supărată)

SCENA III

D-na Davidescu (în toaletă de vizită); Guguță

D-na Davidescu
Cum?... Încă nu e gata Elena?

Guguță
(invitând-o să șează)
Poftiți Doamnă, — Sosește-ndată.

D-na Davidescu
Foarte frumoasă zi de toamnă!
Închipuiește-ți lume din lume ce-am văzut...
Șoseaua era plină!

Guguță
E lesne de crezut! —
De ultimele zile de soare st profită...

D-na Davidescu
Dar apropo: Elena să nu cadă-n ispită,
E lucru de mirare...

Guguță
Vezi, Doamnă, cât avem
Pe văru-Aninoșescu la masă...

D-na Davidescu
(aparte)
Să vedem; —
Ocazie mai bună mai rar se găsește...
L-a încopcat Elena, dar fata mea-l iubește,
Ș-apoi, — are și zestre!...
(tare)
De care văr vorbești,
Că sunt, pe cât îmi pare, mail mulți Aninoșești?...

Guguță
De care?... De-advocatu!

D-na Davidescu
Un tânăr plin de toate
Talentele!

Guguță
Ei bine! Să-l sufere, nu poate
Elena; — cum vă pare?

D-na Davidescu
(cu finețe)
Caprițiul e nou
Și are, zău, cam multe...
(aparte)
Ce dobitoc! Ce bou! —
(tare)
Aceasta, în tot cazul, îmi readuce-aminte
Scandalul de deunăzi...

Guguță
Scandalul?...

D-na Davidescu
Da; — Cuvinte
Să-l pot descrie n-aflu...

Guguță
În fine?

D-na Davidescu
Domnul..., M...
Să nu mă-ntrebi de nume, — a-l spune-ntreg, — mă tem; —
Se vie se mă vadă, găsi-ntr-o zi cu cale,
Știindu-mă amică cu doamna dumisale
Ce-i maltrata întruna pe-un vechi amic al său,
Spunându-i, că e anost, neghiob și nătărău,
Ba chiar, că nu-nțelege de ce-n necaz îi face
Și-n casă i-l aduce de nu mai află pace!

Guguță
(aparte)
Ce zice?
(tare)
Dar...

D-na Davidescu
Așteaptă. — Aceasta nu e tot:
Venise să mă roage să stăruiesc, s-o scot
Din astfel de prevenții ce-avea cu nedreptate
Pe-acel amic al casei cu inimă de frate...

Guguță
Și, — ați primit de sigur?...

D-na Davidescu
Ba nu; nu am primit, —
I-am zis...

Guguță
(neliniștit)
Ce i-ați zis oare?...

D-na Davidescu
— Și poate c-am greșit, —
I-am zis... — și într-aceasta sunt poate vinovată, —
Ca-n fond, ades, un lucru, e-altfel de cum s-arată,
În formă... și că noaptea, de-ai sta să nu te culci,
Vrăjmașii cei de ziua să văd prieteni dulci!

Guguță
(și mai neliniștit)
Și ce-a făcut atuncea?

D-na Davidescu
Cuprins de gelozie
Porni acas-și spuse ca pleacă la moșie...
Mijlocul este simplu și vechi, — dar foarte des,
Așa uzat cum este e lucru de succes.

Guguță
Pe urmă?

D-na Davidescu
Se-nțelege că el se-ntoarse-ndată,
Ș-atunci, află odaia nevestii, încuiată...
Iar restul... Se dezleagă acum la tribunal!

Guguță
(atins)
Sunt luminat, — și, Doamnă, regret c-a dat de mal...
Vă rog a crede însă că orice-nsinuare...

D-na Davidescu
(cu demnitate afectată)
Am povestit scandalul și n-am făcut-o-mi pare...
(apare)
Am izbutit! —
(tare)
Elena! — De ea, într-un cuvânt
Eu, pot să zic că este un înger pe pământ,..
Model de castitate! — A zău, n-o cunoști bine!
Ea, — Domnule, e-o sfântă, și iat-o chiar că vine...
(Elena intră; — ele se sărută de mai multe ori; în timpul acesta Guguță își zice aparteul).

Guguță
(aparte)
Oricum, — Aninoșescu e tânăr, — și ciudați
Sunt tinerii, — Guguță! Ia seama să n-o pați!

SCENA IV

Elena, cei de sus

Elena
Cat te doream!

D-na Davidescu
Ești bună!

Elena
(Cu cochetărie)
M-ai așteptat, îmi pare
Prea mult;

D-na Davidescu
Nu; nici de cuma.

Elena
Să n-ai vreo supărare
Pe mine...

D-na Davidescu
(dulceros)
Lasă dragă!... De-ași fi ca dumneata
Mai mult la tualetă să mă gătesc ași sta!

Elena
Ești încă foarte bine la față, — și firește
Că vârsta dumitale din ea nu se ghicește!

D-na Davidescu
(cu cochetărie)
Îmi place complimentul că e frumos, — dar vai,
O fată, de pe-acuma, de măritat când ai
Ca mine...

Guguță
Cum se poate!

D-na Davidescu
El da; căci pe Pipica
Din pension am scos-o chiar astazi...

Elena
(cu afectare)
Mitifica!

D-na Davidescu
La baluri, am de iarna s-o duc; — i-am poruncit
La „Ville de France” o rochie...

Elena
Ce modă-a mat ieșit

D-na Davidescu
Pe foi acum se poartă pliseuri, — și se bagă
Prin ele, câte-o fundă...

Elena
Auzi, Guguță dragă!

Guguță
Aud!
(aparte)
Uf! Câte mode!

Elena
Auzi?

Guguță
Aud îți zic!

Elena
(apăsând)
Guguță!

D-na Davidescu
Și pe toate le iei mai pe nimic!

Elena
Bărbații zic într-una că facem un lux mare,
Ș-apoi, nu vor la baluri să mergem ca oricare
Mahalagioaice...

D-na Davidescu
Lasă-i să zică: N-au rezon!
Ascultă: La Briola o rochie roz pompon
În treacăt, am văzut-o: E zău, — Încântătoare,
Și cred că de minune ți-ar sta...

Elena
Costisitoare
Prea mult poate că este...

D-na Davidescu
Ași! Fugi de-aci! Un preț
Aproape de nimica: Ea costă!...

Elena
Cât?

Guguță
(aparte)
Îngheț!

D-na Davidescu
O sută zece galbeni și-ți dă cu ea ș-o pană...

Guguță
De Struț?

D-na Davidescu
Se înțelege, de Struț!

Elena
E de pomană!

Guguță
(aparte, imitându-i vocea)
Poftim! — E de pomană!

Elena
Guguță-ai auzit?

Guguță
Am auzit.

Elena
Atuncea...

Guguță
(aparte)
Cu ce să scap?...
(tare)
Ascultă:
Îți amintești desigur, că nu e vreme multă:
La prânzul de deunăzi, un Iadeș am ținut,
Pe-un fleac, — și pân-acuma, nici unul n-a putut
Din noi, ca să-l câștige...

D-na Davidescu
Un Iadeș?

Elena
Da.

Guguță
Ei bine!
Îți cumpăr rochia-ndată, de vei putea, pe mine
A mă-nșela cu dânsul.

Elena
(cu cochetărie)
Așa!

Guguță
Neapărat...

Elena
(amenințându-l cu degetul)
Atuncea, poți fi sigur...

Guguță
(aparte)
Uf! Iată-mă scăpat!

D-na Davidescu
Sunt martoră-a prinsorii, — dar n-am vreo îndoială
Că ai făcut acuma, o foarte rea tocmeală
Stimabile Domn....

Guguță
Oare, de ce, pot ști și eu?

D-na Davidescu
De ce?... De ce?... — Răspunsul nu-mi pare-așa de greu!..
De când e lumea, lume, — femeia-nvingătoare
Se joacă cu bărbații și-i calcă în picioare!
În toate îi întrecem, și numai, de-am voi,
Am face orice dintr-înșii... — la tot s-ar învoi!
Noi suntem suverane pe-al lor destin. — În lume
Domnim în fapt, și dânșii, domnesc... Prin ce?... Prin nume!
Bărbatul este robul de lanțuri încărcat;...
Când crede că ne-nșeală, tot el e înșelat!

Guguță
(cu galanterie)
Mă-nclin fără-ndoială l-această teorie;
Victoria în parte-mi cred însă c-o să fie
În lupta întreprinsă cu Iadeșul știut...

Elena
Se nu te prinzi Guguță...

D-na Davidescu
În cursă ai căzut,
Și Iadeșul acesta, oricât de mult te-ai teme,
Oricât!... Pentru Elena va fi venit la vreme!...

Elena
De-acum ași putea, rochia, să merg se mi-o rețiu
Atât sunt de convinsă...

Guguță
Ei! Ei!

D-na Davidescu
(uitându-se la ceasornic)
Dar e târziu!
(sculându-se)
Mă duc! Sunt cinci trecute....
(ia de mână pe Elena)
Înșeală-l...

Guguță
(aparte)
Se mă-nșele?...

D-na Davidescu
(salutându-l cu mâna)
La revedere!...

Guguță
(înclinându-se)
Doamnă, omagiile mele!

SCENA V

Guguță
(singur!)
Să zică, ce-a vrut oare, cu tot ce-a povestit?...
Scandalul ce mi-l spuse, îmi pare născocit
Anume pentru mine. — Și chiar, vorbele care,
Le spuse despre Iadeș, sunt pentru mine-mi pare!
Elena! — Să mă-nșele!... Și el... — Dar vom vedea

SCENA VI

Elena, Guguță

Elena
Credeam că nu e mijloc ă mai mă scap de ea!
E zău, nesuferită... Ce zici?... Ori, n-am dreptate?

Guguță
Ba da; — dar adineauri păreați amorezate...

Elena
Să fac, ce voiești dragă?... Sunt lucruri de salon!
În față, nu se spune ce cugeți....

Guguță
(cu amărăciune)
Al rezon:
În lume, arta mare, stă toată-n amăgire,
Să porți în suflet Iadu, și Raiu-ntr-o zâmbire!
Să râzi, când ochiul arde de plâns, — și plângi, — când
Comprimi cu greu surâsul pe buze fluturând!
Să juri prietenia, în suflet când simți ură! —
Să nu se potrivească cu vorbele din gură
Nici cuget, nici simțire! — Să-nșeli pe toți si tot!

Elena
(aparte; turburată)
Va fi simțit el oare?
(tare)
Ca să-nțeleg nu pot
Ce scop poate să aibă această litanie?

Guguță
(conținându-se și schimbând tonul)
Tu rog, — nu lua seama, — e-o simpla nerozie
Din parte-mi, și se vede că unde n-am mâncat....
Căci, apropo, îmi pare că văru-a-ntârziat!

SCENA VII

Aninoșescu, Elena, Guguță

Aninoșescu
(cu codul subt braț și cu un portofoliu)
Sosesc!
(se încliă, dinaintea Elenei)
Advocatura e misie ciudată
Cu greu dispui de tine, iar soarta, ți-e legată
De soarta clientelii pe care-o reprezinți!
Minciuna ți-este viața, și trebuie să minți
În oricare momente din zi, și-n tot d-auna
Se lupți la tribunate ca să distrugi furtuna
Adesea ridicată de adversari greoi,
Turtindu-i sub citații sau teorii mai noi;
Mourlon, Demolomb, ș-alții, sunt puți la contribuții,
Să-ncaleci pe sisteme, să inventezi astuții,
Să faci dintr-un culpabil, un inocent, un sfânt,
Să-ncriminezi pe altul c-un trăznitor cuvânt;
Să strigi să zbieri, și părul din cap să-ți rupi adese!
Cu liniștea în suflet, să bați cu pumnii-n mese!
În ochi, să nu ai lacrimi și lacrime să smulgi
Și pe client în urmă să-l jumulești de fulgi;
Docil să-l faci să scoată din pungă tot ce are:
Advocatura este un câmp de luptă mare!

Guguță
Ia lasă vorba, vere, și șezi, — că orișicum,
Advocatura este un foarte neted drum;
Prin ea poți foarte lesne s-ajungi de grab-în lume,
Să-ți faci avere mare, să-ți faci și mare nume;
Ea singură te-alege prin cameri deputat,
Prefect te face-ndată, te bagă în Senat,
Pe banca de Ministru te-așează chiar, și poate
Cu două trei palavre din pulbere-a te scoate! —
Apoi, unde pui dragă, că poate-a te purta
Ne-supărat prin case, cucoanele-a curta!
Bărbat, mumă sau tată, nu au de zis nimica,
Și-ascunde tatăl, grija, ca și bărbatul, pica!
Și nimeni nu se-ntreabă ce gânduri te-au băgat
La Stan sau Bran în casă știindu-te-advocat!

Aninoșescu
(aparte)
Să zică, ce vrea oare?

Elena
(turburată)
Ciudată teorie...

Guguță
(aparte)
Să-i observăm, e timpul...

Elena
(apărându-se cu evantaiul; către Aninoșescu)
Ce noutăți?

Guguță
Să fie
Adevărat scandalul?

Aninoșescu
De ce scandal vorbești?

Elena
(către Guguță)
Scandal?... Sunt curioasă....

Elena
Și cum de nu știi asta.
Că domnul X... sau Y... își lasă-acum nevasta?

Aninoșescu
Un X nu e un nume: Nimic n-am auzit...

Guguță
Mă mir...

Aninoșescu
Dar...

Elena
(către Guguță cu turburare)
Și ce-ți pasă?

Guguță
(încurcat)
Nimic...
(aparte)
A-ngălbenit!

Servitorul
(intrând)
Un domn este afară și vrea să vă vorbească...

Guguță
Să-i spui mai lângă seară că-l rog ca să poftească
C-asupra mesii tocmai ne-a nemerit...

Servitorul
I-am spus
Și n-a voit să plece...

Guguță
Atunci, — să urce sus!
(către Elena)
Mă-ntorc Eleno-ndată...
(către Aninoșescu)
Te rog să mă ierți vere!
(iese)

SCENA VIII

Aninoșescu, Elena, mai pe urmă Guguță.

Aninoșescu (sculându-se își trage cu precipitațiune scaunul lângă canapeaua pe care șade Elena)

Elena
L-ai auzit?...

Aninoșescu
El bine! Să fim cu priveghere
Pe cât mai multe piedici se nasc, — pe-atât voiesc
Se le sfărâm pe toate... — Eleno! — Te iubesc
(îi ia mâna)
Ești însă turburată și palidă... — Vederea
Îți este-ntunecată, și-n ea, citesc durerea,
Și norii întristării pe frunte ți s-au strâns
Iar ochii tăi de lacrimi sunt roșii.... Tu ai plâns?

Elena
Te-nșeli... N-am plâns...

Aninoșescu
Zadarnic voiești a te ascunde....
Că-ți tremură sub gene amarnicele unde
Văd bine. — Altă dată, tu nu plângeai când eu
Veneam a-ți lua mâna s-o pui pe sânul meu
Spre a simți cum bate a inimă, 'nfocată...
Ce s-a făcut, Eleno, trecutul de-altă, dată?

Elena
(uitându-se împrejur cu grijă și voind să se scoale)
Amicul meu, albi milă de mine...

Aninoșescu
(reținând-o)
Șezi aice...
Înapoi că timpu l-am dat, lasă-m-a-ți zice:
Trecutul e-n picioare! — Nimic nu s-a schimbat,
Ești încă-acea fecioară cu chipul adorat....
Sunt încă acel june, adolescent în viață
Și stau încă-n genunche pierdut în a ta față!
(se lasă să alunece în genunche)

Elena
(uitându-se împrejur cu neliniște)
O! Dar...

Aninoșescu
Mai ții tu minte?... Eu, — n-am uitat nimic...
Că tu ești măritată, e rătăcire-ți zic!
Și azi ca și atuncea, tu ești a mea, și-n tine
Îmi stă speranța toată cu inima din mine!
Și azi ca și atuncea era un cer de-azur!
Citeam cu ochi de flăcări în sufletu-ți cel pur!
Asupră-mi, a ta frunte a lene înclinată,
Făcea să-mi bată pieptul, și inima să-mi bată!
Și ne șopteam cuvinte ce nu se uită, — Iar
Prin geamuri, luna plină ne contempla de-afar
Elena mea; — și raza-i, venea să cadă albă,
Pe fața ta suavă, pe mâna ta rozalbă
Și-n lunga-i sărutare ne cuprindea, — ș-apoi,
Pălea de gelozie uitându-se la noi,
Pe când ecoul serii vibra de dulci cuvinte
Ca ei acum. — Răspunde-mi, Eleno, mai ții minte?

Elena
Taci... Taci, nu-mi vorbi astfel, privește-mă... nu știu
Ce am, dar simt că tremur,... pălesc... E prea târziu!
Și orice amintire, e ca parfumul tare,
Omorâtor adesea prin simpla-i respirare!

Aninoșescu
Ce zice?... Aud bine?... — Să tac?

Elena
(rugătoare și îngrijită)
Amicul meu
Delirul te cuprinde... Gândește-te...

Aninoșescu
Mereu,
În somn, — deștept, — când umblu, când stau, — prin cugetare,
Te văd, și-n orice floare respir a ta suflare,
Și dacă astăzi încă trăiesc, — e că trăiești:
Când mă gândesc la tine îmi pare că-mi vorbești!
Nestrămutată umbră, te afli lângă mine,
Când stau sub tei a lene, în nopțile senine,
Sau iarna când în casă la foc m-așez pe gând,
Și-mi trec o mână rece pe-obrazul meu arzând!

Elena
(sculându-se)
Destul... Nu vezi tu oare că mor. — Am cugetat
Adeseori l-aceste, a-adânc am suspinat...
Cu inima-nsetată de-o fericire moartă,
Mi-am blestemat și viață, și naștere, și soartă
Dar toate-au fost zadarnice. — Ce știu, — e că iubesc,
Și unde-o se ne ducă iubirea, — nu voiesc
Nici chiar să cuget. — George, ce înțeleg — ce știu,
Ce simt, e că e moartă, căci azi: E prea târziu!
Sunt roabă azi; Stăpânul ce am, — e soțul, — care
Mi l-au ales părinții c-o rece ne-ndurare!
Erai sărac, — departe, și nimeni, nu credea
Pe-atunci, că poate-avere și cartea ca să dea!
Erai sărac, — părinții pun totul, în avere, —
Cât am luptat, — Știi bine! — Că n-am avut putere
E-adeverat. — Știi însă, că e ș-adevărat
Că adulterul este pedeapsa ce mi-am dat!
Știi tu ce e-adulterul?... — Știi tu, câtă iubire
Îi trebuie femeii, să cadă!... — Ce-njosire
E pentru o femeie acest cuvânt fatal
Știi tu? — Câte turmente, în cercul infernul
Se-nchid și se frământă, le simti, le știi tu oare?
Când amăgirea-ncepe și pacea-n suflet moare,
Ca să trăiești, când astfel, destinul te-abătu,
Știi cu câtă virtute îți trebuie?... Știi tu?

Aninoșescu
Dar știi și tu ce este o viață înșelată?...
Să vezi în alte brațe femeia adorată!
Să știi că-n a ta față o poate săruta
Un altul, când prin suflet și corp este a ta!
Simți tu aceste toate?... Le știi?... Îngălbenești...
Eleno,... le știi oare...

Elena
O! George!

Aninoșescu
Și-mi vorbești
Acum de suferință când Iadul arde-n mine!
Când simt a n-ar ajunge tot sângele-mi din vine
Trecutu să-l răscumpăr, să zic, că n-a trecut!
De haina căsniciei ca de-un veșmânt de lut
Să te dezbrac — Și singuri, scutiți de orice furtună,
Să ne-mbătăm de viață și de plăceri nebune!

Elena
Amar ne-a fost destinul! — Pervers și fără milă
Ne-a despărțit în silă și ne-a unit în silă!
Mă însoți c-un altul în lipsa ta, — ș-apoi,
Pe calea rătăcirii ne-mpinse pe-amândoi!
Minciuna și trădarea târâm de-atunci subt soare
Precum târăște-oceanul butucul de picioare,
Și apărarea noastră e greu de întocmit...

Aninoșescu
Ea stă în două vorbe, Eleno: — Ne-am iubit!

Elena
O! Da; ne-am iubit, George! — O! Ne-am iubit; și dacă,
N-ar fi voit destinul din nou un joc să-și facă,
Pierduta fericire, puteam ca s-o avem:
Acum, și-n fața lumei aș fi a ta!

Aninoșescu
Blestem!...
Când cuget la aceste, de viu, l-ași rupe îndată...
Dar n-a știut nimica din patima-nfocată
Ce mă ardea... — Îl scapă că n-a știut!

Elena
Ți-o jur!

Aninoșescu
(cu pasiune, luându-i mâna)
Mi-o juri... Mi-o juri Eleno?...

Elena
(uitându-se spre ușă cu grijă)
Conține, te conjur,
Transporturile-aceste, căci, — cine știe, — poate...
(schimbând tonul și cu eczaltațiune crescândă)
Sad nu! — Te iubesc, George! — Voi ști să afrunt toate
Lovirile fatale ce pot a m-aștepta:
Ne-a despărțit Destinul dar am rămas a ta!
De două ori acuma îți aparțin —Și mire
Prin adulter o dată și-o dată prin iubire
Îmi ești! — Fatalitatea râzând de-al nostru plâns
De două ori în lume la pieptul său ne-a strâns!
Ascultă; — Înainte de a veni, — prin minte,
Mă frământam a-ți zice: Fugi! Pleacă; — Înainte
Voi merge însă astăzi pe drumul cel cotit! —
Sirenă-amăgitoare cu zâmbet ipocrit
Voi fi și eu! — Din viață, void face o minciună
Și voi purta pe frunte a spinilor cunună
Voi râde, Ș-ori-ce lacrimi din câte void avea
Le voi lăsa-n tăcere pe inima-a cădea!
Voi răsfoi la vânturi a castității floare,
Oricare datorie călcând-o în picioare!

Aninoșescu
Eleno!

Elena
Lumea, poate s ne acuze! — Ea
Poate să arunce cu piatra dacă vrea...
De cer, de omenire, de univers, ce-mi pasă!
Eu te iubesc! — Sunt gata!
(Se apropie de el cu voiciune)

Guguță
(intrând)
Am isprăvit! — La masă! —
(către Aninoșescu)
Alidem! Dă-i brațul vere...
(Aninoșescu se înclină dinaintea Elenei îi oferă brațul și se îndepărteză spre ușă).

Guguță
(aparte)
Ce văd?... Sunt turburați
Și unul lângă altul ședeau alăturați?...

Elena
(trecând pragul ușii)
Nu vii?

Guguță
(se îndreptează spre ușă și după aceia revine repede în fața scenii)
Oare, — acuma timp să fie
Să pleci și tu Guguță ca alții la moșie?...

(Cortina cade)