La stână
Aspect
Găinușa-ncet răsare,
Luna-i după Dealu-Mare,
Plânge-un clopot de cioaie, —
Vin ciobanii de la stână, —
Strungărițele, de mână,
Ascult cântec de cimpoaie
Și le râde tuturora
Față plină, bucălaie,
Cum s-au prins să-nvârtă hora...
— Numai Sandu copilandru
Nu se prinde-n hora mare.
Cântă jalnica cântare...
Cimpoieru-i ia de veste,
Stă o clipă, hodinește —
Schimbă hora-n cânt de jale:
— „Mândră fată, ochișorii,
Ochișorii, obrăjorii”...
— Se opresc în joc feciorii,
Dumerindu-se deodată.
— Parc-ar vrea să plângă-o fată,
Fața-i arde vâlvătaie...
Strigă Sandu copilandru:
„Zi, căprare Niculaie!
Zi, căprare Niculaie!”
— Și cum arde focu-n stână
Și lumin-o buturugă,
Vede baciul că lui Sandu
Îi cad lacrime pe glugă...