La noul-Neamț

 

Clopotnița înaltă domnește-mprejurimea
Tihnitei mănăstiri,
Și plopii de la Nistru privesc în adâncimea
Măreței oglindiri.
Intrăm. Portarul-frate ne-arată găzduirea,
Înalt și somnoros...
Răcoarea ne cuprinde, și toată mănăstirea
Ne pare-un rai frumos.
Ne hodinim. Dar somnul nu poate să mă fure
Și mă mai duc prin vii.
Se coace poama. Cântec răsună prin pădure,
Și ziua-i la chindii.
Mă-ntorc. Aproape-i slujba și frații se adună
De prin chilii ieșind.
Chemarea își îndeamnă a clopotului strună...
Lumini în hram s-aprind.
Mă duc pe la egumen. La slujbă se gătește
După un somn ușor...
Dar bucurie mare că știu moldovenește: —
Bătrânu-i vorbitor.
Frumos moșneag bătrânul. Știut-a și pe tata
Și pe bunelul meu.
Biblioteca? Veche-i. (El totdeauna-i gata
Cu ajutorul său.)
Destul îi de bogată... A fost și mai avută,
Dar cărți s-au mai furat;
I-i jale de-un Apostol făcut cu mare trudă,
Dar șters de-un învățat.
Era nerânduială. Acuma-i mai cuminte
Monahul pus la cărți.
Ar' să-mi arate mâine cucernicul părinte
Din amândouă părți.
Grăbim la slujbă. Mare-i biserica de vară,
Frumoase zugrăveli.
Urmează proslăvirea cântărilor de seară
În cin și rânduieli.
În două străni frățimea călugărilor cântă,
Și ruși și moldoveni.
Și parcă-i nesfârșită caftisma slujbei sfântă,
Cântată-n două străni.
La ușă se îndeasă tot lume țărănească,
Tot babe și femei.
Și nu-s prea de departe: din partea părintească
Opaci și Plopi-Știubei.
Dar vine și sfârșitul. Se grămădesc la masă
Și oaspeții veniți.
Un negustor de-aproape, bolnava preoteasă,
Vreo câțiva poftiți.
Afară amurgit-a, ferestrele-s deschise,
Un dulce țârâit.
Ceasornic de perete și două chipuri, scrise,
De-un frate iscusit:
Din umbră blând privește al mănăstirii stareț,
Cinstitul Theofan,
Ș-Andronic cuviosul, un cronicar vorbareț,
Și bunul moldovean.
Blagoslovește masa părintele egumen;
Cu toții își fac cruce.
La masă — pește, vin din pivnițe se-aduce.
E postul Adormirii.

(Mărășești, 1917)