La noi acasă

 

Durerea morții stăpânește
În plaiul nostru strămoșesc
Căci fiara de la Miază Noapte
Sugrumă tot ce-i românesc.

Tânjește vatra părăsită
A bieților români pribegi
Și lumea fuge îngrozită
De multele fărădelegi.

Podoaba țării azi se pierde
Feciorii casei sunt streini,
Azi codrul nu mai este verde,
Iar florile sunt mărăcini.

Azi pâine s-a făcut amară
Și apa-i neagră de venin
Văzduhul a ajuns povară,
Iar traiul omului … un chin.

De multă vreme nu se-aude
Sub cerul Țării înroșit,
Decât al sputnicilor vuiet
Și geamătul celui robit!

Cu lacrimi astăzi se adapă
Feciorii dulcei Românii
Zicând: „Ieșiți -la cei din groapă-
Ca să intrăm azi noi de vii”!

La Putna Ștefan nu mai poate
Să odihnească în mormânt,
Vazând atâta nedreptate
Pe strămoșescul lui pământ.

El strigă jalnic spre Suceava
La Sfântul Mucenic Ioan
Să ne ridice iarăși slava
Cea dărâmată de tiran.

La Cozia, în Mânăstire,
Cu groază Mircea s-a trezit
De prea amară tânguire
A Oltului nemulțumit.

Spre Argeș, ochii își îndreaptă
La trupul cel mucenicesc
Și suspinând mereu așteaptă
Un semn de ajutor ceresc.

Mihai, din cripta cea bătrână
Înalță capul fioros,
Ar vrea s-apuce spada-n mână,
Dar … trupul îi lipsește-n jos.

El plânge astăzi, cu Neagoe
Rugând pe Nifon cel Sfințit
Să scape țara de nevoie,
Cu darul lui nemărginit.

Vasile Lupu vrea să vadă
Din nou sobor creștin la Iași,
Dar arhiereii stau sub pază
Și nu se pot urni doi pași.

El vrea din nou să întărească
„Blagocestivul Adevăr”
Căci iarăși lumea creștinească
Apucă „Legea” în răspăr.

Nu poate astăzi să mai vadă
Alături de lăcașul său,
Cum fac „organele” paradă
Tovărășiei celui rău.

Tresar străbunii din morminte
Când văd atâta pustiire
Pe locurile cele sfine,
Lăsate nouă moștenire.

Pământul plămădit cu sânge
Și cu sudoare de martiri
Azi se cutremură și plânge,
Fiind împresurat de „zbiri”.

Carpații astăzi se-nfioară
Și apele se zbat în vad,
Văzând pe scumpa noastră Țară
Cum se apropie de iad!

Azi Sfinții iubitori de Țară
Se roagă jalnic lui Hristos
Să izbăvească de ocară
Pe neamul nostru credincios.

Iar voi, martirilor de astăzi,
Luceferi prea luminători,
Cu sfânta voastră îndrăzneală
Dați pildă celor muritori.

Să știe lumea răsfățată
Că viitorul fericit,
Cu suferință și cu jertfă
Va fi mereu pecetluit.

În cale către mântuire
Povara Crucii vom purta
Și pân-la slava „Învierii”
Golgota vom întâmpina!

Nicodime Prea Fericite
De ce te-ai dus dintre români
Lăsând Biserica robită
Și Țara „fără de bătrâni”?

Veniamine Prea Sfințite
Cu Varlaam și Dosoftei
Păziți „Făcliile cinstite”
Să nu le stingă cei atei!

Părinților cu suflet mare
Păstorilor duhovnicești,
Mai arătați-vă o dată
La „Scaunele vlădicești”!