La muza mea

Jump to navigation Jump to search
La muza mea
de Cezar Bolliac
București, 1847, noiembrie 15


Cîntă, o, Muză! Cîntă, o, Muza mea creștină?
Pe antihriști, pe impii[1] pe omul ce suspină
Îi cheam-a te-asculta.
Pe coardele-ți sonore vibreze Libertatea,
Și toată armonia să-ți fie Egalitatea,
Și mila fie-ți legea, și Pacea ținta ta.

Prostituate muze le du la pietate;
Lucește între ele și dă-le demnitate,
Delirul de profet.
Societatea geme, – și păsul omenimei,
Durerea de confrate, întîmpinul cruzimei
E misia prescrisă Creștinului-Poet.

Aci să stai, o, Muză! d-aci te aripează,
D-aci să dai semnalul; ș-adună,-mpreunează
Erantele[2] schintei!
O faclă fă din ele, o faclă de lumină;
Înalță preste lume acea lumină lină,
Recheamă-n datorie modernii Prometei.

În dezunirea noastră, întoană, Muză, glasu-ți!
întinde armonia pe unde trece pasu-ți,
Și fă a asculta
Și sclavul și despotul, și slabul și cel tare,
Motivul înfrățirei în toat-a ta cîntare,
Anunțiind pre Domnul ce vine-n urma ta.

Bogatului, ce strînge cu multă lăcomie
Semănături, cireade ce-neac-a sa cîmpie,
Grînare pămîntești,
Îi spune că tot spicul, cu care miluiește
Pe un sărac ce plînge, rodește, se-nsutește
În cîmpuri empiree, în holdele cerești.

Săracilor zi iară: Pe ast pămînt voi treceți;
Vă poartă grija Domnul, și cît aci petreceți
Voi credeți și răbdați.
Nu pizmuiți bogatul ce seamănă și strînge
Rîzînd de munca voastră, rîzînd de cel ce plînge
Iertați-l voi pre dînsul și-l binecuvîntați.

Cu înăcrirea urei nu vă-ndoiți mihnirea;
Și la durerea voastră n-adăogați căirea
Ce vine după rău.
Uniți-vă în Domnul, sfințiți-vă cu mila;
Săracul în iubire își ușurează sila, –
Ea-i răcorește mintea și-ndură corpul său.

Unirea-mbărbătează, Unirea mîntuiește,
Și mila, și amorul, popoarele-nfrățește, –
Vă ajutați! Iertați!
Iertați și pe bogatul orbit de lăcomie,
Iertați și pe tiranul turbat d-a sa mînie,
Vegheați, pîndiți minutul și nu vă spăimîntați.

Combate, Muză sacră, combate egoismul
Care viclean s-ascunde și ia patriotismul,
Ia nume de creștin
Să poată s-amăgească. Te du fără sfială
La cei ce stau pe tronuri, le spune că se-nșală
Căci unul este Domnul, și frați cîți i se-nchin.

Fii mîndră în tot timpul și cântă în tot locul.
Pe unde auzi plîngeri și crunt este norocul,
Te-oprește consolînd;
Și orice chin, durere, și orice apăsare
împacă și alină cu sacra ta cîntare;
Depune tu speranța în omul suspinînd.

Amenință, inspiră pe cei ce ne fac lege;
Întîmpină cu trăsnet o mînă sacrilege
Frăției omenești.
Și poezia toată, gîndirile-nzeite,
Pe care Provedința neîncetat trimite,
Misionari de pace, misionari cerești,

Adună împregiuru-ți; alțați[3] un împreună,[4]
Un imn la Mîntuire, ca o vestire bună
Că vine Dumnezeu.
A doua Lui venire d-aproape ne sosește:
Profeți! prelude harpa; căci iată-l se ivește
Și Răul se ascunde la glasul Lui cel greu.

Note[modifică]

  1. impius (lat.) – fără religie.
  2. errant (fr.) – rătăcitor.
  3. alța – a înălța.
  4. acord armonic (după fr. ensemble).