La moarte (Goga)

 

La moarte nu-mi aduceți mie
Odoarele maicii biserici,
Nu vreau nici blândă armonie
Din trăgănatul cânt de clerici.

Nici ostenitele tropare
Cu rostul lor cel tânguielnic,
Nici potrivită cuvântare
Din cuviosul molitfelnic.

Un foc aprindeți nebunatic,
Spre ceruri flacăra să-și suie,
El mi-a ars sufletul sălbatic,
Și lutul ei să mi-l răpuie.

Într-o păgână-mbrățișare
M-a prinde flacăra flămândă
Și într-o clipă-a crește mare
De-atâta patima ș-osândă.

Va fi o mândră noapte-albastră,
Va străluci sus găinușa,
Când voi, tovarăși, într-o glastră
Mi-ți așeză încet cenușă.

Atunci, sub bolta înstelată,
Să semănați trei floricele
De mirt - din floarea preacurată -
În urna patimilor mele.

O fată mare-mpresurată
De milă zânelor măiestre,
Cu mână moale, tremurată,
Să-și puie floarea-ntre ferestre.

Schimba-va zilele călindarul
Și zi urma-va mersul zilei,
Se vă umplea de mirt răvarul,
Zori-va dragostea copilei.

Iar într-o dimineață dalbă,
Ea, zâmbitoare și zglobie,
Își va-mpleti din floarea albă
Cununa cea de cununie.