La marginea cimitirului,

Este la marginea cimitirului, lângã bunic, un loc prea potrivit, sã-mi uit de toate si sã-i tin si lui când noaptea-i lungã, iarna, de urât.

 

Mi-ar fi-n pãmântul cald asa de bine
si trupu-n iarbã bunã mi-as preface,
sã-l pascã vite pripãsite si sãrace,
ce-or cere si-o-ndurare pentru mine,

la marea judecatã. Voi uita
ce-am fost, si-mprãstiatã-n forme noi
voi pierde pânã si-amintirea ta...
Legându-mi ochii prãbusiti si goi

cu vesnicia, mã voi odihni.
Si puf de pãpãdii m-a tãmâia
nici nu m-oi bucura, nici m-oi mâhni
cã-i neagrã tãrna de deasupra mea.

Dar ploile cu-ncetul m-or pãtrunde -
pãcatele sã-mi spele de pe oase -
si-asemeni rãdãcinii ce s-ascunde,
eu presimti-voi zilele frumoase

si-oi scoate-n chip de floare, din pãmânt,
obrazul tineretii de-altãdatã,
sã-l ardã soare si sã-l batã vânt,
voioasã sã si-l prindã-n pãr o fatã!