La cules

La cules de Ștefan Octavian Iosif

E ziua crucii azi — zi sfîntă !
E chef și chiot prin podgorii,
Ici mustu-n cadă se frămîntă,
Ici trec glumind culegătorii :
Românii toți cu voie bună
Cinstesc o datină străbună...

Sub nucul secular e hora,
Bătrîni, flăcăi, neveste, fete.
Străluce-n ochii tuturora
Văpaia veseliei bete —
Și rîd și se-nvîrtesc și saltă
Învălmășiți toți laolaltă !

Dar ce-i acolo ? Ce minune ?
Ce fug femeile și țipă ? —
Începe lumea să s-adune
Din toate părțile-ntr-o clipă,
Aleargă ca la urs, grămadă,
Se-ndeasă, se-mbrîncesc să vadă...

Un satir mic, încins cu viță,
S-a prins în horă fără veste,
Și, behăind ca o căpriță,
Dă spaima-n fete și-n neveste,
Dar, pîn' să-l ia de scurt poporul,
A șters-o grabnic drăcușorul...

Aive-a fost ori numai șagă ?
Întreabă toți și-ntreabă zarea.
Bătrînii doar își rîd în barbă :
Nu-i prinde-așa ușor mirarea !
Ci mai vîrtos la chef se-ndeamnă :
„Copii ! belșug și spor înseamnă !”