La ce cugetai?

La ce cugetai? de Iulia Hasdeu

Paris, iulie 1886

Când pe cărți de rugăciune, genele ți le plecai,
Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai?
Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai
Al meu nume, câteodata, așa dulce îl găseai?

Eu ceream la cer - când vântul steagurile flutura -
Ca să binecuvinteze lupta și izbânda mea;
Și pe când gornistu-ntruna, marșuri de război suna,
Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta.

Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu,
Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu,
Alergam după al slavei, zgomotos și lung alai;

Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n față am privit,
Jupuită, numai oase și cu chip îngălbenit.
Nu cumva atuncea iarăși, tot la mine cugetai?