La Zante

 

Insulă luminoasă, cea mai frumoasă floare,
Cel mai gingaș nume gingaș îți dă — fermecată!
Câte-amintiri de ore — atât de surâzătoare,
Nu se trezesc la vederea ta — toate deodată!
Câte scene de fericire ce s-au depărtat!
Câte cugetări și speranțe ce s-au îngropat!
Câte năluci cu o fată care nu mai e,
Pe coastele tale-înverzitc, nu mai e!
Nu mai e! cât de trist e-acest sunet magic,
Ce schimbă totul! Nu mai dai fiori —
Și nici amintirea-ți nu mai e plăcută! Un loc prea tragic
Îmi pare-acum țărmul smălțat cu flori,
Insulă a zambilelor! O purpurie Zante!
«Isola d’oro! Fior di Levante!».

1837.