La Sfântu Gheorghe

 

Ferestrele-s deschise. Potop străbat d-afară
Cascadele de raze din cer de primăvară.
Stau mobilele calme. S-au stins ori și ce șoapte.
Pe-o masă-s lăcrămioare, — și chiar un vas de noapte
Respiră cu nesațiu parfumul lor subtil.
Oare și el să simță splendoarea lui April?...
De-odată Calendarul, ce smirna stă-n perete,
Tresare și rostește solemn și pe-ndelete:
— „Vai! dragii mei prieteni, v-aduc o veste tristă!
— Nu plânge, Calendare! exclamă o Batistă.
„N-am poftă să-mi pierd vremea ștergând și ochii tăi“.
— „Nu plâng, nu... totuși mâine e-n două-zeci și trei!“
Răspunse Calendarul cu vocea tânguioasă;
Iar Pat, Oglindă, Scaun, Birou, toate din casă:
— „Sosește Sfântul Gheorghe!“ se tânguiră ?n cor
Și înlemniră-n prada aceluiași fior.
Biblioteca, cultă, ce-n toate e arbitru,
Tăcerea întrerupse: — „Copil, Sfântul Dumitru
„Cu chiu cu vai ne-aduse în casele aceste.
„Ș-acum ce-aud? Sinistră, îngrozitoare veste!
„Acuma Sfântul Gheorghe din noi să ne alunge?
„Vă-ntreb: atâta viață nomadă nu v-ajunge?
„Inamovibili astăzi sunt chiar și magistrații,
„Iar noi ce-aducem zilnic foloase astei nații,
„Noi mobile, obiecte luxoase de import,
„Trăim ca și țiganii pribegi din cort în cort!“
— „Da, da! Jos Sfântul Gheorghe, nefastă zi de doliu!”
Replică cu căldură un veteran fotoliu.
„Din cauza acestul sfânt rău, asupritor,
„Mi-am frânt — sunt ani d-atuncea — frumosul meu picior.
„Eu cel mai venerabil, mai vechii dintre fotolii,
„ Vreau liniște!... Cu riscul d-a fi mâncat de molii.
„Vreau să rămân în colțu-mi modest, netulburat!
„Bătrânele-mi picioare au groază de mutat!...“
— „Rezon, unchiule dragă!” grăi un Taburel.
„Cu tine vrea să moară fidelu-ți nepoțel:
— „Pe mine — zise Ceasul — mereu de când mă plimbă
„Din casă-n casă simt că mă ustură la limbă.
„Deci, de voiți revoltă, eu vă aprob fierbinte,
„Și-ori care ne-ar fi soarta, voi merge înainte!
— „La vorbă — zise Lampa — nu-mi place să mă-ntind,
„Dar vă declar că însămi încep să mă aprind;
„În inimă-mi Pendula, cu logosu-i abil,
„Svârlit-a al revoltei înflăcărat fitil!
— „Revoltă!” Altă cale de mântuire nu-i.
„Să-l masacrăm! răcnește Panoplia din cui.
— „Revoltă!“ strigă dârjă oglinda cea cochetă;
Iar Scaune și Mese „Revoltă!“ crunt repetă.
Și bat, bat din picioare, și-njură ca păgâni.
— Ei, ca Pilat din Ponțiu, pardon, mă spăl pe mâni...“
Șoptește-ncet, cu frică, timidul Lavabou
— „Ești (lava) bou îi zbiară energicul Birou...
Dar Patul brusc tresare zicând: — Stimate domn,
„Vorbiți încet, la dracu! m-ați deșteptat din somn!
Birou-i ripostează: — Nu-i treaba dumneavoastră!
Și cearta era gata... Noroc că o Fereastră
Interveni: — „Tăcere!.. Tăcere, bre, vă zic!
„Nu vi-i rușine? Uite, pe stradă trece-un dric
„Hai să-l privim. Ce naiba, sfârșiți cu gălăgia!
„Iar tu, Cuier, fă bine și scoate-ți pălăria!“
„Se liniștiră toate. Tăcere ca-n pustii.
Și-n faț' acestul jalnic, sărac, umil Sicriu,
Cioplit fără de artă din patru biete scânduri,
Ah! mobilele mândre căzură trist pe gânduri.
Invidiind Sicriul ce-n neagra-i sărăcie
Nu-i pasă de mutare, nu-i pasă de chirie;
Doar el la Sfântul Gheorghe-i senin, nepăsător,
El n-o să se mai mute în vecii vecilor!...