La Lună (Duiliu Zamfirescu)

 

E noaptea caldă. Stelele ușoare
Clipesc din gene, line, depărtate.
Pe iazul morii apa nu mai bate;
Pe dealuri focul cel din urma moare.

Privind pe ceruri căile stelate,
Adorm în lumea lor fermecătoare.
În somn răsare luna gânditoare
Și umple bolta de singurătate.

O simt cum trece, clară, tot mai clară,
Pe-nchipuitul arc al hemisferii;
O simt, dar nu o pot privi-n afară.

Aceasta nouă formă a durerii
Tu o cunoști... Revino mâine seară
Icoană castă a nemângâierii!