La Bucovina

Jump to navigation Jump to search
La Bucovina
de Mihai Eminescu


N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,
Geniu-ți romantic, munții în lumină,
        Văile în flori,
Rîuri resăltînde printre stînce nante,
Apele lucinde-n dalbe diamante
        Peste cîmpii-n zori.

Ale sorții mele plîngeri și surîse,
Îngînate-n cînturi, îngînate-n vise
        Tainic și ușor,
Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte,
Inima mi-o fură și cu dulci cuvinte
        Îmi șoptesc de dor.

Numai lîngă sînu-ți geniile rele,
Care îmi descîntă firul vieții mele,
        Parcă dormita;
Mă lăsară-n pace, ca să cînt în lume,
Să-mi visez o soartă mîndră de-al meu nume
        Și de steaua mea.

Cînd pe bolta brună tremură Selene,
Cu un pas melodic, cu un pas alene
        Lin în calea sa,
Eol pe-a sa arpă blînd răsunătoare
Cînt-a nopții dulce, mistică cîntare,
        Cînt din Valhala.

Atunci ca și silful, ce n-adoarme-n pace,
Inima îmi bate, bate, și nu tace,
        Tremură ușor,
În fantazii mîndre ea își face cale,
Peste munți cu codri, peste deal și vale
        Mînă al ei dor.

Mînă doru-i tainic colo, înspre tine,
Ochiul îmi sclipește, genele-mi sunt pline,
        Inima mi-e grea;
Astfel, totdeauna cînd gîndesc la tine,
Sufletul mi-apasă nouri de suspine,
        Bucovina mea!