La țară (Artur Stavri)

Jump to navigation Jump to search
La țară
de Artur Stavri


Se razămă pe dealuri un cer de flacări, sara; —
Și-n sat la geamuri roșii amurgu-și bate para
De crezi că arde focul; la pomi, prin crengi, te-nșală
Și cuiburi de jăratec și fire de beteală...

Prelung și rar din luncă s-aud tălănci sunînd —
Și-i un miros de iarbă cosită de curînd.
Din deal câruți, prin nouri de colb aprinși de soare,
Țin drumul și se-ndreaptă spre sat în goana mare.

Din țarină sătenii vin osteniți acasă;
Ard focuri prin fînețe că-s mulți rămași la coasă;
Auzi ici-colo doine și dulce să-nfioară
Nelămuritul freamăt al liniștei de sară.

Se zugrăvesc în negru pe cerul luminat
Și plopii nalți și turnul bisericei din sat,
Vezi cumpăna fîntînei și streșinele joase
Și berzele stînd drepte într-un picior pe case.

Prin vișini stol de vrăbii își cîntă sara bună;
Oprită-i roata morii și toaca nu mai sună —
Si de pe dealuri gîște sburînd pripit se lasă
Gălăgios devale si cad greoiu pe-acasă.

În fiecare curte se-nalță nori de fum
Și-n jurul mesei roată sătenii șed acum
De-și spun nacazuri multe și rare bucurii -
Și cad apoi pe gînduri cu ochii la copii.

Dar umbra sărei crește, se-ntunecă mai tarei—
Si pomi și streșini, toate, par cufundate-n mare
Că nopțile pe toate le-neacă la un loc;
Rămîne doar în zare o geană ca de foc...

Jăratecul la vetre s-a stins pe nesimțite
Și-auzi mișcare numai în staulul de vite.
Pe prispă dorm sătenii și rar pe la-nserat
Clipesc la geamuri roșii opaițele în sat.

De-asupra tuturora-i o liniște adîncă
Si doar pe la portițe în taină mai vezi încă
Flăcăi si cu fecioare tiptil-tiptil s-adună
De-și prind în vorbe dorul, își spun de cîte-n lună.

Târziu, cînd totul pare în dulce somn și-n pace,
Cîți ochi nu-s arși de lacrimi în casele sărace...
Cătunul trist se-ntinde cernit de noapte-acum...
A mort și-a sărăcie un cîne urlă-n drum.