Jurnalul nostru

Jump to navigation Jump to search
Jurnalul nostru
de Ion Luca Caragiale


Ce lipsește Moftului

Un vechi și bun prietin din Iași, de sentimentele căruia ne-am putut îndoi, pe nedrept, un moment, dar în judecata căruia am avut totdeauna o egală și nestrămutată încredere, ne-a făcut zilele acestea nespusa plăcere să ne viziteze biurourile (sic !) de redacție.

După ceremonialul de rigoare în așa împrejurări (când ai venit ? când pleci ? etc.), neapărat pe un om de a cărui inteligență avem atâta stimă, trebuia numaidecât să-l întrebăm ce părere are despre Moftul.

Întreprinderile intelectuale se deosibesc de cele comerciale prin aceea că, pe cînd acestea țin la sufrajele mulțimii amatorilor, cele d'întâi se interesează de sufrajele unui număr mult mai restrâns. Moftul fiind o întreprindere mixtă, și intelectuală și comercială, ține prin urmare la unele și la altele.

Să nu se supere mulțimea imensă a cititorilor noștri dacă suntem sinceri și le spunem că, după succesul material pe care ni-l asigură totalitatea lor, noi mai suspinăm încă după aprobarea deosibită a câtorva inși anume - puțini, din nenorocire, dar dintre aceștia dumneata, care citești acum aceste rânduri, desigur faci parte.

Amicul acesta ține, după părerea noastră și a tutulor cari au norocul să-l cunoască bine, un loc de onoare între acei câțiva, și iată pentru ce ne-am grăbit să-i punem întrebarea: ce zici de Moftul ? E pe de altă parte un om foarte franc, mai ales cu noi, așa de vechi și buni prietini, deprinși a ne spune pe față adevărul, tocmai pentrucă voim să nu încapă între noi o clipă de îndoială despre stima ce ne datorăm ca bărbați cu mintea deplină - micile adulațiuni și complimente cu mari rezerve mentale sunt proprii iezuitismului feminin (- Ah ! ma chére belle, comme vous ętes resplendissante aujourd'hui, on dirait une rose ! - și peste câteva minute - A propos, j'ai rencontré tout á l'heure la Ioneasca: elle était atroce; elle avait une mine, ma parole d'honneur !...).

Spre marea noastră onoare, răspunsul inteligentului nostru amic a fost cât se poate de favorabil nouă.

– Mai întâi, ce gândești de direcția noastră ? – Mi se pare sănătoasă și n'aș exagera dacă aș zice chiar patriotică... – Vrei să glumești ?... am zis noi, care cunoaștem curentul fals, ce voesc unii răuvoitori sau nepricepători să-l facă în opinia publică asupra unei închipuite lipse de patriotism din parte-ne. – Nu glumesc deloc: în materie de spanac, ironia și gluma sunt niște sterilizătoare eminente; pe unde trec ele, spanacul nu mai crește, sau în orice caz nu progresează prea mult. În timpul din urmă, prețioasa legumă a luat în adevăr o extensiune colosală. Câmpul publicității avea nevoe numaidecât de plivit. – Și cum îți pare că ne facem datoria ? E bun Moftul ? – Da, Moftul e cât se poate de bun ). Aveți adesea spirit, aveți ironia ușoară, caricaturile destul de picante, proza destul de limpede, versurile destul de obscure... aveți tot. Un singur lucru vă lipsește... și e păcat. - Ce ? am întrebat noi, îngrijați de tonul trist al ultimelor cuvinte. – Nu vă spun. – Mă rog... – Nu, căci v'aș mâhni... vă lipsește ceva, dacă l-ați avea și pe acela ceva...

Am stăruit mult de amicul nostru să ne spună acel ceva; i-am promis ca vom avea tăria, în urma atâtor răspunsuri plăcute, să auzim și unul neplăcut - vai ! trebue să fie cineva filosof și să știe că viața aceasta nu e decât o pânză lungă, un fir alb și unul negru, adesea mai multe negre ! - el a sfârșit prin a ceda pe jumătate. – Voi spune; însă niciunuia din personalul redacției... voi spune numai administratorului.

Și aplecându-se la urechia numitului, bunul nostru amic șopti așa de încet încât să putem auzi și noi: -Sub-ven-ți-e ! – În adevăr, ziserăm noi mâhniți.

Subvenție... asta ne lipsește.

A ! suntem, în adevăr, oameni fără noroc: un singur moft trebuia să n'aibă subvenție în țara asta, și acela s'a nimerit să fie tocmai al nostru !