Jianul

Jump to navigation Jump to search

Jianul[1]

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


N-ați auzit de-un Jian,
De-un Jian, de un oltean,
De un hoț de căpitan
Care umblă prin păduri
Cu doisprezece panduri,
Cu ghiebe și cu poturi?
El ia miei de la ciobani,
Armăsari de la mocani,
Fără plată, fără bani!
Și pândește la strâmtori
De despoaie negustori,
Și tot prinde la boieri
De-i curăță de averi!
Toți de dânsul că fugeau,
Toți de el se jeluiau
La domnul, la Caragea.
Domnul potiră-aduna,
După hoț el o mâna.
Iar Jianu-nțelegând
Cele ce-i treceau prin gând
Se-ndruma spre Olt fugând.
Când la Olt, Oltu-i umflat,
Că la munte l-a plouat:
„Măi române, măi podar,
Trage podișca de car
Să mă treci la cela mal
Cu viteazul ist de cal.
Trage podul mai de-a drept
Pân' nu-ți pun un glonte-n piept,
Nu-mi fii dușman și-mi fii frate
De nu vrei un glonte-n spate."
Dar podarul se gândea
Și cu lene se-ntindea.
Dacă vedea și vedea,
Jian rostul nu-și pierdea.
El se aruncă înot
Cu suflet, cu cal, cu tot.
Calu-n apă se lupta,
Iar Jianul cuvânta:
„Decât să mă rog de prost
Ca să deie podu-n rost,
Mai bine cu murgu-not
Că și el e pui de Olt.
Decât să mă căciulesc,
Mai bine să haiducesc!
Hai, voinice murguleț,
Nu mai face părul creț,
Hai la Slatina-n județ,
Unde gazda ne-om afla
Ș-amândoi ne-om răsufla!"
Când la gazdă el sosea,
Ce vedea și ce-auzea?
Potira gazda lega,
De Jian o întreba.
„Haide iar, murgule, hai,
Hai la munte sus, pe plai,
Să scăpăm de chiu, de vai!"
Fugea murgul cât fugea,
Dar potira-l ajungea,
Pe Jianu mi-l prindea
Și-l ducea la Caragea.
Vai! sărmanul voinicel!
Sărăcuț, amar de el!
Căci pe loc mi-l judecară,
Cu lanțuri mi-l încărcară
Și-n ocnă mi-l aruncară.

  1. Jianul era de neamul său boier. El a hoțit, ca și Bujor, pe la începutul veacului XIX și și-a săvârșit zilele la Târgoviște, fiind iertat de guvern. Un alt cântec al Jianului sună așa:
    „Colea, maică,-n făgețel
    S-a ivit un voinicel
    Pe-un cal vânăt porumbel.
    Mă duc, maică, după el".
    „Nu te duce, fata mea,
    Că-i păți rușine grea.
    Cel voinic cu calul mic
    Iancu Jianul îi zic.
    El pe câte le-a iubit
    Pe toate le-a amăgit,
    Le-a lăsat și a fugit,
    La Jiu pe unde-a umblat,
    Câte fete s-a-nșelat
    După el de s-au luat,
    Cu copii tot le-a lăsat.
    La Olt, prin oricare loc,
    Câte le-a luat la joc,
    Le-a lăsat plângând cu foc,
    De-au rămas făr' de noroc".
    Se vede că Jianul, ca și Bujor, avea mare prestigiu în ochii fetelor și că era nu numai fur de averi, dar și de inimi feciorești.