Jenică

Jenică de Max Blecher

Vecinul meu, pe patul din stânga, este oltean și poet. Sub pernă el ține ascuns un briceag și un caiet de versuri. Doctorul i-a făgăduit că în ziua când va avea doisprezece ani îl va ridica să umble. Jenică și-a notat cu grijă în „Agendă” data exactă și, imobilizat în ghips, ca o pasăre mică strânsă în pumn, așteaptă…

…Ține capul puțin aplecat, sprijinit în palmă și privește încruntat marca… El știe numărul vapoarelor care trec spre Constanța zilnic și acel al vapoarelor care se îndreaptă spre Constantinopol; cunoaște pe „ăla americanu de-i iese fumu’ prin toate coșurile” și anunță savant pe vecini când trece un vapor de război - pe care îl și clasifică după tunuri și turele în crucișător, torpilor, distrugător sau canon icră.

— Ai vrea să călătorești pc marc, Jenică?

— Aș vrea, cum nu…

— Cu vaporul „ăla americanu”?

— Nu, singur într-o corabie ca Alain Gerbault1.

— Cum ai zis?

— Ca Alain Gerbault.

— De unde o mai știi și pe asta?

— „Dan” ziare.

Tot „dăn” ziare știe ca în Havana a fost revoluție și că în insula Majorca se instalează un post de radiofonie.

Curiozitatea lui este vădit estetică și exotică: el se interesează numai de evenimentele petrecute în insulele opinate și cu nume sonor.

M-a întrebat dacă în insula Haiti este sanatoriu pentru tuberculoză osoasă și de nu este „unde merg să se vindece copiii papuași?”

Întrebarea e cu tâlc; Jenică ar da și briceagul de sub pernă cui i-ar aduce vecin de cură un papuaș mic cu șorț pe burtă, păr cârlionțat și inel de aur în nas.

Caietul de poeme nu mi l-a încredințat decât după ce ne-am împrietenit mai bine, dar „în secret” și numai după promisiunea mea de a nu spune ce este scris în el „nimănui, nici vântului”.

N-o să vă transcriu deci poeziile lui Jenică; asta este „secret”; vă pot însă spune că subiectele lui sunt simple, colorate și parfumate. Jenică descrie cerul, marea și ghiocelul.

Sentimentul intim al poetului față de floarea gingașă se exprimă curat și cinstit cam astfel:

„Mai mare dragul să-l privești”

iar constatarea peisajului marin atinge limitele evidentului:

„Pe mare este liniște deplină

Doar norii de-orizont se anină”.

Dar caietul mai conține și neliniștitoare tendinți moderniste. Jenică este dadaist, însă fără s-o știe: dadaismul lui ține de diversitatea subtilă și admirabilă a visului. Una din povestirile halucinante este intitulată „Calul albastru și transatlanticul elvețian”.

Va citez doar episodul întâlnirii:

„Calul conducea o barcă cu motor, dar văzând că merge prea încet, sări și o lua la goană pe suprafața apei, apucând cu dinții vârful catargului de-i rămase elicea vaporului în gură”.

Și acel al miracolului:

„Când se uită în jos văzu că își făcuse capul patru picioare, două aripi și o coadă și zbura acum singur prin aer”.

Mai frumoase viziuni nici profetul Ezechiel n-a avut!

Nu vă spun însă nimic mai mult. Jenică scrie în fiecare zi o pagină care este o capodoperă și dacă află editorii dau năvală să-i cumpere manuscrisul, oferindu-i bani și glorie.

Jenică n-are nevoie de acestea, lui îi trebuie odihnă și aerul pur al mării. Ca să se vindece și să plece în Polinezia singur într-o corabie cu pânze imense.