Jalea pentru Basarabia pierdută

 

Am știut noi toți, cel de sus ca și cel de jos - afară de câteva uscături trândave, care se laudă cu stearpa lor mărire, - cel bogat ca și cel sărac, cel cu învățătură din carte și cel cu înțelepciune din viață, am știut să ni arătăm, cuviincios și liniștit, dar hotărât și puternic, jalea pentru că, acuma o sută de ani, rusul, biruitor asupra turcului, a rupt și a tras la dânsul jumătate din vechea noastră Moldovă.

La Chișinău, unde stă guvernatorul Basarabiei și vlădica rusesc care blastămă vorba și cartea românească, s-au tras clopotele, s-au purtat prapurele pe stradă și s-au întins mese pentru mâncare și băutură fără plată, ca la pomana morților.

Slobozi sunt dumnealor, muscalii, să-și tragă clopotele, săși primble prapurele și să-și facă și pomană înainte de a-și da obștescul sfârșit. Vor ușura românilor înmormântarea străinului care i-a biciuit, i-a stors și i-a umilit.

Noi, din partea noastră, am înțeles altfel. S-au făcut slujbe pe la biserici pentru toți ai noștri cari, pe pământul furat, au muncit și au adus jertfe fără să li se ție în seamă. S-a strâns lumea ca să audă cum, de două ori, la 1812 și la 1878, creștinul a luat de la creștin, prietenul de la prieten, cel îndatorit de la cel care-l îndatorise și cel bogat de la cel sărman. Și pe străzile orașelor celor mari fiecare trecător a fost rugat să dea câte ceva, cât îl lasă puterea și tragerea de inimă, pentru ca să se poată alcătui la Iași o casă în care să stea și să afle hrană feciorii de români din Basarabia, cari n-ar vrea să se adape de tulburea învățătură muscălească, ci de limpedea învățătură în graiul lor, la școala înaltă din Iași.

S-au strâns, credem, vreo 10-15 000 de lei. Și o să mergem și până la 50 000. Și foaia noastră a început să primească bani pentru casa românească a basarabenilor.

Și nu credem că e departe ziua când, în fața făcătorilor de întunerec, vom ridica, pe temelii de drept și de jertfă, lăcaș de lumină!

1912 (Neamul românesc pentru popor, anul al III-lea, nr-ele 21-22.)