Iubirea moartă

 

Ne ducem împreună
Spre sat în soare-apus
Aproape ca perechea
Din Emmaus,
Alăturea, în șoaptă
Vorbind, mergea
Stăpânul ce-l urmară
Și ce-a luat moartea grea —
Așa pășește-alături
În asfințit
Iubirea noastră moartă
Cu blând grăit.
Ea știe pentru taină
Cuvânt de vis,
Cunoaște-al sufletelor
Tărâm închis.
Ne-arată luminându-l
Orișice semn,
Ne zice — : „Așa se ’ntâmplă
C’am atârnat de lemn.
V’ați lepădat de mine
Și m’ați batjocorit.
Am stat în purpur
Sub spinul ascuțit,
Primind cu sânge moartea
Pre moarte am călcat
Și merg cu voi alături,
Herub prea luminat“.
Atunci recunoscurăm
Tovarășa de drum,
Și ca acelor tineri
Ne-a ars inima scrum.