Istoria unei epigrafe

Jump to navigation Jump to search
Istoria unei epigrafe
de Ion Luca Caragiale


Știți ce este imperialist.

Știți de cine vreau să vorbesc.

De bătrânul nostru redactore ebdomadar - scuzați-mi acest nou calificativ neuzitat până acum patru persoane -; de d. Cesar Boliac.

O s'auziți prin lume, o să citiți prin gazete că Rouher este capul partizanilor Apelului la popor. Nu credeți, domnilor, asemenea minciuni ! Rouher, vă spun eu, este numai o cortină din dosul căreia un altul lucrează pentru băiatul lui Napoleon. Este d. Cesar Boliac.

Își lua tocmai cafeaua după masă. Ceru gazetele. Servitorul i le aduse pe o tavă de argint, rămasă de suvenire d-lui Boliac din expedițiunea lui politică în Ungaria.

Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând:

– A ! infam ! de trei ori infam !

Ei, bătrân Ercule în proză - cum îi venise cuiva gust să-ți zică, - așa este lumea noastră, plină de infamii: adulatori lași, talente venali, sibariți mârșavi, renegați de câte zece ori, tâlhari, monștri cari și-au înjurat și bătut mamele, bătrâni corupți, seducători și violatori de fetițe... Buni de spânzurat, pre legea mea.

Ultima frază a gazetei republicane făcu asupra d-lui Boliac efectul unui pumnal înfipt în ânimă. Se rădică iute și 'ncepu să-și străbată 'n lung și 'n lat camera. Sângele i se urcase la cap, ochii îi scânteiau, mișcările-i erau scurte și nervoase, și, din când în când, se bătea cu pumnul în piept.

Rostogolindu-se 'n pieptul lui fără să poată găsi o ieșire, pasiunea se âmfla din ce în ce.

O ! să-l fi văzut, domnilor !... Ce sublimă furoare politică !

Zece minute trecură făr'a se auzi din gura lui nervoasă și spumată o silabă măcar. Își frângea mânile, își mușca degetele, își lovea și-apoi mângâia fruntea. Furoarea ajunsese la parosism; uraganul era p'aproape să plesnească.

Îmbla agitat. D'odată se oprește la fereastră, și rămâne răpit de aspectul ce-i prezintă curtea. Ce suavă liniște domestică: servitoarea cumpărase o saca de apă. Sacagiul o deșerta în putină. Ce privire fericită ! D. Boliac se simțea mai bine aspirând acea simplicitate pacifică, care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită.

În două minute sacagiul deșertă sacaua, își primi plata și se sui pe saca. În van însă lovea cu biciul pe spinarea gloabei; gloaba nu putea porni; era ocupată cu afaceri intime.

D. Boliac privea scena sacagiului și gloabei cu cel mai mare interes.

Secretarul, asteptând dictarea, adormise. Sacagiul, pierzându-și răbdarea, întoarce biciul d'a'ndoasele și 'ncepe a croi spinarea animalului tenace. Biata gloabă, răzbită în lovituri, se sili a-și termina cât mai iute afacerile și o luă la fugă pe poartă spre satisfacțiunea sacagiului.

Văzând sacaua pornind, d. Boliac dă un țipăt de mirare și inspirațiune.

Secretarul sare din somn în mijlocul casei.

– Scrie, domnule - zise d. Boliac cu aerul ce de sicur trebue să fi avut Archimede când a strigat Evrika; - scrie ! am să-i sfărâm !

Secretarul se reașeză, muiă condeiul și fu gata. D. Boliac își trase cu sete respirarea și spre ușurarea lui sufletească, esclamă celebra epigrafă: Imperiul vine, vine la galop !

Secretarul o scrise, și, d'atunci, o citește lumea în capul fiăcăreia din rubricele Trompettei; d'atunci ziarul d-lui Boliac se vinde câte un leu nou.

Furtuna se liniști.

Bătrânul imperialist, uimit de fericita lui inspirațiune, își aduse aminte că nu și-a băut, după masă, cafeaua; se răpezi, puse mâna pe călimări și înghiți cu sete licoarea neagră... Crezuse că era ceașca de cafea. Tocmai când simți pe gât efectul acru, aruncă, plin de necaz, călimările în pieptul secretarului, care, mânjit de cerneală de sus până jos, fugi pe ușă făcându-și cruce.

Și când ar sta cineva să cugete la cauza care a stimulat inspirațiunea d-lui Boliac !...

Ei, domnilor ! adesea efectele cele mai mari provin din cauzele cel mai de nimic.