Istoria lui Costandin - Vodă Brâncoveanul

Jump to navigation Jump to search
Istoria lui Costandin - Vodă Brâncoveanul
1716 - 1730


O poveste minunată
Auzită în lumea toată
Din-ceput și din vecie
Precum și la cărți ne scrie
Cuvântul cel tipărit
Carele iaste adeverit.
Că lumea iaste trecătoare
Și încă foarte înșălătoare
Și mai mult amăgitoare,
De-i face și-i amăgește,
Și tot așa îi priilestește
Pre domni și pre înpărați mari
Și pre cei ce sunt mai tari,
De vorbescu de avuție
Și să țin în sămeție,
Că cându nu ar avea nici o moarte
Și într-un ceas le lasă toate!
Precum, iată, am privit
Și Costandin-vodă ce-au domnit;
Întru ani doaozeci și șase
Bine să înrădăcinase;
Totodată să sculară
Și dușmanii îl luoară
Din scaun, din București.
Ia să-mi șezi și să privești
De-acest domnu mare și bogat
În ce feli s-au adevăratu
Că tiranul de înpărat
Un agă mare ș-au mânat.
Și cum el au sosit,
Fără de veste l-au lovit
Și-i spune cu urgie
Cu cuvinte de mazilie.

Pre boiari tare îi strigă
Toți la dânsul să să strângă,
Ca fermanul să-l cetească
Și porunca să-i înplinească.
Cându fermanul cetiia
Toți boiarii că plângea.
Așa lor le porunciia
Pre Costandin vodă să-l dea
Cu fii (și) cu ginerii
Și cu toți credincioșii.
Unde vodă auzise
Foarte mult că să scârbisă.
Pre boiari îi întreba
Și prea tare îi mustra:
– Care din voi mă vicleniră,
Fără de veste mă loviră?
Dar nu den destul v-am cinstit
Și boiari mari v-am făcut?
Cum de mine vă îndurați
Den țară mă înstriinați?
Domnul va face dreptate
Pentru a voastră răutate.
Toți boiarii să lepăda,
Foarte tare să jura,
Cum că nu sunt vinovați,
Nici nimic amestecați.
Iar Costandin-vodă au grăit:
– Faceți, dar, ce v-au poruncit
Că eu sunt ca și un gonit.

Din spătărie eșise,
Despre doamne trecusă.
Atunci doamna plângea
Și cu glas mare să jălea
Și toate le sfârșisă
Pentru amar ce le sosisă
Și coconii începură
Cu glas mare și cu-o gură:
– Oh! amară primăvară,
Cum ne iau turcii den țară,
Lipsindu-ne den domnie,
Și ne duc în grea urgie,
Acest foc, ce ne sosește,
Nu spre bine ne sfetește.
Domnul să se milostivească.
Pre noi să ne izbăvească.
Când cocoanele auziră,
Toate la curte veniră.
Pre rându în case întra,
Cu multă jale suspina:
– Voi, taică, vă înstriinați.
Pe noi cu dușmanii ne lăsați.
Iar când fu a doao zi,
Imbri(h)orul că sosi,
Și cum el că au (so)sit,
La boiari au poruncit,
Toți boiari la el să vie,
Dentre ei domnu ca să-ș pue.
Când boiarii să adunase,
Pre Ștefan spătariul îl alesase
Și cu halai îl luase
Și la curte îl adusase.
Ștefan-vodă au întrat
Tocma în casa cea de sfat.
Toți boiarii, pre rându,
În casă întra
Și mâna îi săruta.

Dacă de la Ștefan-vodă eșiia,
Tot la Costandin-vodă trecea,
Cu plecăciune să închina
Și mâna îi săruta,
Iar Costandin-vodă grăia,
Pre Ștefan-vodă pedepsiia:
– Dacă ț-au fost ție de domnie
De ce nu mi-ai spusu tu mie?
Eu ție să ț-o fiu dăruit,
Cu pace să o fi stăpânit.
Dar de Dumnezeu nu te-ai temut,
Ci tiranilor ne-ai vândut.
Să știi, cu adevărat,
Că nici ție nu-ț va zăbovi
Ci Dumnezeu îț va plăti.
Iar Ștefan-vodă să jura,
Foarte tare să blestema:
– Să știi, doamne, adevărat
Că eu nu sunt vinovat,
Nici nimic amestecat.
Iară în știre de-m va fi,
Dumnezeu îmi va plăti,
Ci mă rog cu plecăciune
Să am și eu ertăciune.
Iar Costandin-vodă să închinase,
Zioa bună îș luasă.
Când pre poartă eșiia,
Toată țeara să strângea
Și după dânsul mergea,
Cu glas mare îl plângea
Și den gură așa grăia:
– Domnul cu pace să te păzească,
În grab să te învârteșești,
Iar pre noi să ne domnești
Că cât tu că ne-ai domnit.
Cu pace că ne-ai păzit.
Și den București eșiia.
Drumul Giurgiuvului apuca
Și dacă turcii Dunărea îi trecură,
Ei mai mult să vesăliră.
Și în Giurgiuvu au zăbovit,
Până Paștile au făcut.
Și în Țarigrad l-au dus
Și în Ediculea l-au închis.
Iar turcii năvăliră
Și toate ale lui jăfuiră
Și averea lui cea de mulți ani
O luară acei tirani.
Iar, în urmă, îmbrionul
(I)e portul și tot ocolul.
Den Edecole îl scoasă,
La bostangi-bașa îl dusă.
Cându postul sântă Măriei au venit,
Îmbrionul au sosit
Și la înpăratul mersesă,
Sama de toate îș dedesă.
Și atunci vreme ș-au găsit
Și mai mult că l-au pârât.
Iar păgânul de înpărat
Și mai rău s-u turburat
Și la bostangi-bașa au poruncit
Și tot postul l-au muncit.
Iar când au fost în zioa de sântă Măriia Mare,
Frică și cutremur tare,
Că înpăratul poruncisă,
Pre Costandin-vodă îl gătise.
Cu coconii dinpreună,
Să-i aducă pren grădina înpărătească
Ca însuș înpăratul să-i privească.
Iar Costandin-vodă striga,
Pre înpăratul blestema:
– Oh, păgâne și spurcate,
Cum ne tai fără dreptate?
Cu ce-ț suntem vinovați,
De perim nejudecați?
Că tu ce mi-ai poruncit,
Eu toate le-am înplinit!
Măcar (să) fiu eu vinovat.
Dar copii ce au stricat?
Foc din ceri să să pogoare
Și aicea să să aprinză,
Pre voi pre toți să vă coprinză.
Cu sabie îngerească
Pe toți să vă prăpădească.
Iar coconii mâna îi săruta,
Și cumplit că suspina,
Nașterea lor blestema
Și plângea cu omilință:
– Ce vom să ne facem, tăiculiță,
Că vom să ne pristăvim
Și de lume ne lipsim.
Iar Costandin-vodă dulce îi săruta
Și den gură îi mângâia:
– Nu vă, fiilor, spăreați
Ci pe Dumnezeu rugați:
Și strigați cu tărie
Și cu glas de bucurie,
Că puțintică durere vom lua,
Cu Dumnezău din ceri ne vom încununa.
Atuncea gealatu i-au luatu
Și pre rând că i-au tăiat.
Halalii că i-au rădicat
Și în mare i-au aruncat.
Iar doamna dac-au auzit,
Aici îndată au leșinat,
Cutremure mari o și lovi
Și-a treia zi să trezi,
Cu glas mare că striga:
– Oh! păhar ce l-am băut,
Tot trupul mi s-au otrăvit!
Și câți în lume de vor afla,
Toți de aceasta să vor mira,
De lucru ce s-au făcut
N-au mai fost pre acest pământ,
Că dușmanii ne vândură,
Cu Iuda să înprotiviră.
Urgie din ceri să pogoare
Pe dușmani ca să-i omoare
Și domnul să le răsplătească
Și în tartar să-i muncească,
Muncile să nu sfârșască.
Ei țara să o stăpânească!
Că tot Țarigradu s-au mirat
Cum tatăl cu fii s-au tăiat!
Și toți într-un ceas din zi
În veci să vor pomeni.
Vedeți lumea cea bogată
Cum este întru toate deșartă?
Cât ne pare că este bună,
Întru toate e nebună!
Și cât o videm frumoasă
Și rămâne mincinoasă.
Câți cu lumea să vor uni,
Tot în iad vor viețui.
Și toți să să jălească.
Ca în ceruri să să slăvească,
Dumnezeu să-l pomenească.