Istoria fondărei orașului București/Capitolul 9

Sari la navigare Sari la căutare
Capitolul 8 Istoria fondărei orașului București de Dimitrie Papazoglu
Capitolul 9
Capitolul 10



Cunoștințele mele, ce le-am arătat despre orașul București, sunt culese nu numai din diferiți istorici, manuscrise vechi și tradiții, dar chiar din adevăratele calcule făcute de mai mulți savanți români cari s-au ocupat cu astfel de cercetări.

Urbea București este situată pe ambele mărgini ale râului Dâmbovița; spre răsărit se întind câmpii și bălți, iar spre apus e ocolită de frumoase dealuri cu grădini; spre miază-noapte se întind dealuri cu vii, iar spre miază-zi sunt întinse câmpii. El era locuit de români, italieni, greci, turci, armeni, ovrei, unguri, bulgari, sârbi, ruși, poloni, nemți și țigani. Pavilioanele puterilor europene erau: rusești, austriace, engleze, franceze, poloneze.

Numirea stradelor și a mahalalelor se dădea după numele boierilor, al cucoanelor lor, al fundatorilor diferitelor biserici și ale meseriașilor. Căile centrale erau: Podul Mogoșoaiei, Podul Târgului de Afară, Podul Caliții, Podul Beilicului, Ulița Herăstrăului, Ulița Batiștii, Ulița Târgoviștei, Ulița Văcărești, Ulița Colții, Podul de Pământ, Ulița Mihai Vodă și Ulița Izvor.

Pe o colină înaltă este Catedrala țării, zisă Mitropolie, unde își are reședința capul Bisericii Ortodoxe Române. Biserică toarte frumoasă, cu patronajul sfinților Constantin și Elena, e rondată de Constantin Brâncoveanu domn, la jumătatea secolului al XVII-lea. Acolo se păstrează și sfintele moaște, în întreg, ale făcătorului de minuni și patronului Capitalei, cuviosul Dimitrie Basarabov, pe care îl roagă poporul în ajutor la secetă și la epidemii.

Mitropolitul are vicarul său, iar arhiereii ce locuiesc în Capitală se invită întotdeauna de către creștini la solemnitățile bisericești: cununii, botezuri și înmormântări; ei merg și pe afară, în districte, după invitația ce li se face și după voia ce se cere de la mitropolit sau vicar. La Catedrală funcționează trei preoți efemerei, un eclisiarh, un arhidiacon, doi diaconi și un econom; unul este însărcinat cu moaștele Sfântului Dimitrie. Mai sunt apoi patru paracliseri și un portar, aceștia sunt toți călugări și arhimandriți, ieromonahi și monahi. Protoierei sau protopopi sunt în Capitală doi, și Capitala se împarte în două plăși: cea de sus și cea de jos; ei au în îngrijire sfintele biserici despre ceea ce se atinge de curățenie și acurateța serviciului divin, cum și de purtarea disciplinară și buna conduită a preoților orășenești, cum și a călugărilor veniți de pe afară în Capitală.

Sfinte biserici în Capitală sunt peste tot una suta, de religie ortodoxă, din care 75 ale suburbiilor, îngrijite de epitropii lor, 16 mănăstiri sub tutela Ministerului de Culte, 7 biserici mari, sub tutela eforilor testamentați de fondatorii lor, o capelă rusă, organizată și îngrijită de arhiereul bulgar. Biserici de alte rituri sunt: două catolice, una luterană, una protestantă, una calvină, una catolică afară din București, numită Cioplea, la Vitani; apoi sunt și cinci sinagoge ovreiești: două spaniole și trei leșești.

Venerabilii noștri părinți, atât de mult țineau și propagau religiunea noastră, încât pe lângă mulțimea bisericilor ce sunt în Capitală, apoi aveau și particularele lor capele sau paraclise în proprietățile lor, chiar lângă casele lor, precum răposatul, venerabilul și bun boier, banul D. Ghica. El avea în curte un paraclis, care este și până astăzi la casa devenită a Prefecturei de Ilfov. Mitropolitul român de la anul 1821, Dionisie, avea paraclisul în casele sale, în suburbia Batiștei, strada Dionisie; răposatul Crețulescu asemenea avea lângă Mihai Vodă, în casele sale; răposatul Bellu cel bătrân, asemenea, îl avea la casele sale, Strada Franceză; răposatul T. Văcărescu îl avea în curtea sa; răposatul Grigore Brâncoveanul îl avea la casele sale, din capul Căii Mogoșoaiei; asemenea și la casele Brâncovenilor, de sub Mitropolie, era paraclisul lui N. Brâncoveanu; în curtea Azilului Doamnei Bălașa; la Catedrală chiar este deosebit un paraclis făcut de mitropolitul Teodosie, la a 17-a sută; în curtea răposatului Matache Racoviță, astăzi Poliția Capitalei, era un paraclis; în curtea bisericei Antimului este paraclisul episcopului Iosif, făcut în a 18-a sută, de familia Grecenilor; în curtea monastirei Văcărești este paraclisul făcut de doamna lui Mavrocordat.

Barierile Capitalei erau în număr de 14, cu căpitanii lor și cu oamenii vămilor, care se numeau străji, anume: Herestreu, Mandritu, Podul Târgului de Afară, Iancu, Vergu, Dudești, Văcărești, Piscu, Podul Beilic, Podul Caliții, Spirea, Podul de Pământ, Târgoviștea și Podul Mogoșoaia.

Iluminatul Capitalei se făcea cu lumânări de seu în felinare, iar boierii cei mari umblau noaptea cu masalaua, compusă din zdrențe muiate în păcură și puse în grătare de fier, purtate în spinare de țigani masalagii, robii lor, și aceasta din cauza stradelor cele podite cu bârne.

Râul Dâmbovița, ce adapă Capitala București, se începe din județul Muscel, de sub muntele numit Piatra Craiului, trece prin județul Dâmbovița, nu departe de vechea capitală a României, Târgoviște, și ca să nu treacă toată prin București, au despărțit-o prin stăvilare la distanța de două poștii de Capitală, unde se numește la Șanțuri, căci s-au făcut acolo șanțuri adânci care-i duc undele în râul Ciorogârla. Totuși, uneori, primăvara, ea inunda și în Capitală, din cauza venirei apelor mari, umflate din cauza merilor din vale. Guvernul a fost totdeauna pregătit pentru astfel de eveniment: erau organizate societăți de scăpare și se adunau din vreme provizii, chiar oștirea sărea la caz de nevoie; adesea a dat cuvenitul ajutor locuitorilor ce au fost bântuiți în partea dreaptă a râului, căci cea stângă este ferită de inundare fiind locul mai înalt.

Târgul Moșilor se face o dată pe an, în luna mai, în marginea Capitalei; el întreține amintirea, foarte antică, a moșilor Capitalei.

O dată cu ivirea florilor și înverzirea pomilor, se adunau din toată țara locuitorii, își schimbau și își vindeau manufacturele lor și productele lor, precum: donițe, oale, instrumente de lemnărie, rogojini, haine și orice alte manufacturi brute ce produce muncitorul muntelui, al pădurilor și al bălților; se făceau logodne, se înrudeau cei din câmp cu cei din munte; în fine, ținea târgul Moșilor o săptămână, începând de luni. Joi se înveseleau, jucau în prezența domnitorului și a căpeteniilor țării. Lăutarii (muzica românească) executau cele mai plăcute armonii naționale, ce înveseleau pe orășenii români; muzicele cântau pentru europenii străini; cimpoiul pentru bulgari și sârbi, iar cavalul și fluierul pentru săteni, locuitorii muntelui și ai câmpiilor.

După aceasta urmează, în ziua sâmbetei, pomenirea morților: moși, părinți și alte rude. După rugăciunile divine, se împart, ca pomană, oale cu vin, străchini cu mâncări, lumânări, donițe cu vin și cu buchete de flori, bani la toți săracii ce se adunau la pomenire, obicei român foarte nobil că, după ce se înveselește cineva, își aduce aminte de părinții și de rudele lor care nu mai sunt cu dânșii.

Pentru mai mare abundență de apă, prin diferite suburbii sunt vânzători de apă, care o cară cu câte un butoi făcut pe două roate, tras de un cal, numit saca. Iar fântâni în capitală erau: Mavrogheni, capul Podului Mogoșoaia, Văcărești, Filaret, Brâncoveni, la Sf.Elefterie, zisă Fântâna Țiganului; Cotroceni; la poarta lui Bellu, Podul Mogoșoaiei; la grădina Cișmegiu și sub via Gramont, Calea Craiova; Ceșmeaua Roșie; Podul Mogoșoaiei; la spatele Bisericei cu Sfinții; în hanul Zlătarilor, în fața bisericii (aceste trei sunt cele mai vechi).

Spitale erau: Mavrogheni, în capul Mogoșoaiei, astăzi zis Filantropia ; al Brâncovenilor, în mijlocul Capitalei; al Colintinii, pe Șoseaua Herăstrău; al Colții, în centrul Capitalei; al Oastei, în strada Știrbei Vodă, făcut în zilele lui vodă Bibescu; Spitalul de moșit; Spitalul de Copii; un Azil al Doamnei Bălașa, pe Calea Rahovei; al Sfintei Vineri, în centrul Capitelei, pentru adăpostirea săracilor.

Este apoi frumosul Azil al Doamnei Elena Cuza, pentru adăpostirea și buna creștere a copiilor orfani, început de domnia lui Știrbei Vodă.

Mănăstirile și bisericile istorice, cari, pentru frumusețile lor, trebuiesc văzute de voiajori, sunt: mănăstirea Radu Vodă, fondată în al 15-lea secol, pe o colină înaltă, în Culoarea" de Albastru, și unde s-a dat foc ierbăriei lui Sinan pașa, în vremea retragerei oștirei turcești, după bătălia de la Târgoviște cu Mihai Bravul, în secolul al 16-lea; acolo se afla și mica biserică a Sf. Atanasie, care a fost cimitir; în biserica acestei mănăstiri se află și mormintele a trei domni: Alexandru, Mihnea Turcitul, fiul său și al lui Radu Vodă, fiul lui Mihnea, singurul mormânt domnesc ce se mai vede în Capitala noastră; mănăstirea Sfântul Gheorghe cel Nou, în mijlocul Capitalei, fondată de Constantin Vodă Brâncoveanul în secolul al 17-lea, era înconjurată de un mare han, cu prăvălii pe dinăuntru, pentru magazii de mărfuri negustorești, și împrejmuită cu înalte ziduri; biserica Sfântul Spiridon, din Calea Șerban Vodă, Culoarea de Albastru, pentru frumoasa ei arhitectură gotică, care este fondată de domneasca familie a Ghiculeștilor, dotată cu mari venituri și în care se obicinuia a se îngropa domnii fanarioți; biserica Doamna Bălașa, fondată de familia Brâncovenilor, în secolul al 17-lea, unde este azil de săraci, în Calea Craiova; biserica Curtea Veche, fondată de Mircea Vodă cel Bătrân, în al 14-lea secol, în curtea palatului său domnesc, unde a omorât pe toți boierii și arhiereii Mircea Vodă Ciobanu, în al 16-lea secol; în această biserică toți domnitorii aveau frumosul și creștinescul obicei de a primi sfânta ungere la întronare; biserica Sfânta Ecaterina, Culoarea Albastru; biserica Sărindarului, în care a făcut liturghie patriarhul Macarie la anul 1635, și care se zice că este a 40-a biserică fondată de Matei Vodă Basarab, în 1634, în Calea Mogoșoaiei; biserica Olteni, care s-a zidit și înfrumusețat de către enoriași și mahalagii, puind cu chiar mâna lor cărămizile la temelii, zidind și cărând materialul, atât bărbații, cât și doamnele și fetele lor; ea se află în Culoarea Albastră, strada Olteni. În clopotnița acestei biserici, la anul 1821, s-au închis grecii, arnăuții, ce s-au bătut cu mulțimea oștirei turcești, când aceasta a venit în Capitală sub Chehaia bei al pașii Silistrii, în ziua asasinării insurgenților Bimbașa Sava, Ghenci aga și căpitan Mihali, și când a ținut măcelul pe stradele Capitalei o zi întreagă, tăindu-se răsculații greci și dându-se răsplată, de un beșlic, de fiecare cap tăiat ce se ducea la Chehaia bei. (În ziua aceea au pierit mulți din orășenii români nevinovați.)

Această tragică scenă s-a petrecut într-o zi de duminică, la 12 ore, la prânz. Am văzut-o și eu, autorul broșurei, fiind copil de zece ani.

Alte biserici: biserica Sfintei Vineri, cu frumosul și istoricul monument al familiei lui Herăscu-Năsturel, unde este și azil de săraci, în centru, Culoarea de Roșu; biserica Zlătari, ce era închinată Patriarhiei Alexandriei, în Calea Mogoșoaiei, în centru, unde m-am născut eu, autorele acestei broșuri, la amn 1811; biserica Sf. Niculae, din suburbia Șelari, sau din Lipscani, care este prefăcută din temelie și înfrumusețată de către regele Carol I; biserica Antimului, în Culoarea de Verde, care este metohul Episcopiei Argeșului, e fondată de Antim mitropolitul, ce fu înecat în Dunăre din ordinul unui domn fanariot, în secolul al 18-lea; pe una din coloanele ce sunt în biserică stau scrise poezii frumoase ale acestui mitropolit; biserica Sf. Dimitrie din Ișlicari (str. Carol I), cu frumoasa grădină, și care este metohul Episcopiei Buzău.

Asemenea, bisericile cele vechi, numite: Biserica cu Sfinți, ce se zice și Biserica cu Sibilele; biserica Precupeții Vechi; biserica Hagiu; Tirchileștii, Popa Nan; schitul Icoana; biserica Popa Soare; biserica zisă Dintr-o zi, căci în ziua când s-a început zidirea, tot în acea zi, peste un an, s-a sfințit, aceasta este în dosul hotelului „Union"; biserica Bradu și biserica Sf. Gheorghe Vechi, unde era prima Mitropolie a țării și întâia școală slavonă; bisericile Răzvan și Olari, unde se află icoana Maicii Domnului cea făcătoare de minuni, care se transporta totdeauna pe la persoane cuprinse de boale grele, cărora li se făceau masluri; biserica Izvorul Tămăduirii, de sub Dealul Spirii.

Pentru locuitorii ce se preumblau pe jos, erau: balta Cișmegiului, unde au fost stuf sălbatic, sălcii și fabrica de tistimeluri;

grădina lui Hagi Ilie, Calea Văcărești; grădina Brăslea, la Icoană; grădina lui Procopie, la Podul de Pământ; grădina Castrișoaia, în suburbia Izvoru, Culoarea de Verde; grădina lui Scufa, la Malmaison; grădina Herăstrău; frumoasa grădină de la intrarea pe din dos a grădinii Cișmegiului, a lui Șlater, Culoarea de Verde; frumoasa grădină spațioasă a Filaretului, unde sunt și frumoasele fântâni de izvoare, cum și mica biserică zisă Clopotaru; Livada cu Duzi, astăzi Abatorul; Grădina cu Cai, Podul de Pământ; La Șapte Nuci, sub Mitropolie; plimbarea la zidurile Ghiculesei, la Obor; plimbarea la Heliade; la Teiul lui Vodă Ghica, Colintina; la Belvederea lui Golescu, Calea Târgoviștei; grădina Oracici, la Filaret; grădina Guși, Calea Văcărești; grădina Gramon, Podul Caliții; La Zece Mese, Calea Moșilor; la Cuțitu de Argint; la Puțu cu Apă Rece, strada Poterași.

Primul inițiator al așternerei cu piatră pe stradele Capitalei a fost cel de glorioasă memorie, răposatul domn Grigorie D. Ghica, la anul 1826, căci până atunci erau stradele podite cu bârne de lemn peste toată Capitala. Este și o casă de vamă, strada Colții, făcută de Grigorie Vodă Ghica, numită Carvasara.