Istoria fondărei orașului București/Capitolul 5

Jump to navigation Jump to search
Capitolul 4 Istoria fondărei orașului București de Dimitrie Papazoglu
Capitolul 5
Capitolul 6



Este locul să arăt și vreo câteva monastiri ce în urmă s-au ridicat, împrejurul orașului București, de fericiții domni, și care a fost și îndemnul cel mai mare ca să se întinză orașul atât de mult din veac în veac, căci populația se coloniza totdeauna împrejurul lor. Astfel sunt: monastirea fondată de familia Crețuleștilor, la 1722, în Calea Mogoșoaiei, la streaja de la Puțul cu Zale; monastirea Sărindarului sau Carantanului, fondată de familia Cocorăștilor mai întâi, apoi, la anul 1635, înfrumusețată de Matei Vodă Basarab; Biserica Doamnei lui Șerban Vodă Cantacuzino; monastirea Zlătari, fondată de niște aurari sau argintați foarte avuți (zolotari); monastirea Sf. Ioan cel Vechi, în care a liturghisit și Macarie, patriarhul Ierusalimului, în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu; monastirea zisă a Colței, cu școală și spital, fondată de spătarul Mihai Cantacuzino, la 1715, și al cărui turn de clopotniță l-au făcut meșterii din armata suediană ai lui Carol al XII-lea. Se zice că avea și ceasornic, și că peste învelitoarea ei erau alte patru turnulețe mici, și că la intrarea pe poarta monastirei erau zugrăviți și doi soldați armați și îmbrăcați în uniforma cea suediană, ca și când ar fi fost puși să păzească de santinelă. Deși spătarul Cantacuzino a clădit spitalul, turnul și biserica cu hramul Trei Ierarhi, totuși, fiindcă acel spațios tărâm a fost cumpărat de la vornicul Colceac, orășenii, până astăzi, îi păstrează numirea de Colțea. Vin apoi: mănăstirea Sf. Sava, fondată de C. Ipsilanti, la 1780, cu școala ei slavonă și greacă; hanul lui Șerban Vodă Cantacuzino, la 1680; acesta a fondat și monastirea Cotroceni.

Palatul sau hanul lui Constantin Vodă Cantacuzino fondat la 1714; biserica Stavropoleos, zidită la 1722; această frumoasă biserică, în sculpturi, a fost paraclisul Curții Domnești a lui Constantin Vodă Cantacuzino; biserica și Hanul Grecilor 9, biserică făcută de colonia greacă la începutul secolului al XVIII-lea, cu hramul Nașterea Domnului, care nu mai este astăzi. Monastirea Sfinților Apostoli, din Dudescu, există din vremea lui Constantin Brâncoveanu. În timpul mitropolitului Calinie Miclescu, la 1885, am fost poftit, cu adresă din partea-i ca să mă duc să constat dacă biserica este solidă sau dacă merită a fi dărâmată, după cum îi ceruse Ministerul Cultelor de atunci.. Mergând, am constatat că ea poate dura încă o sută de ani și, cu această ocaziune, am găsit că acea biserică este fondasculptată în lemn de familia Cantacuzineștilor. Ea are cea mai frumoasă tâmplă sculptată în lemn de stejar, cu cele mai frumoase ornamentații, iar la zidul de din afră am găsit o piatră mormântală în care era sculptat numele unui Cantemir. Ce Cantemir va fi fost acela, nu am putut descifra numele său, poate vreun Cantemir din prinții Moldaviei, înrudit cu familia Cantacuzineștilor. Monastirea Mihai Vodă, edificată de Mihai Bravu, la 1593; sfânta monastire a lui Alexandru Vodă, care în urmă fu îndepărtat de nepotul său, Radu Vodă, căci turcii, când se retraseră, bătuți de Mihai Bravul, dăduseră foc ierbăriei ce păstrau într-însa, la 1595, dărâmând-o astfel, dimpreună cu biserica Sf. Atanasie, cimitirul ei. Hanul cel mare, ca o cetățuie, cu biserica Sf. Gheorghe în mijloc, zidit de Constantin Vodă Brâncoveanu, la 1690; la sfințirea acestei biserici fu adus patriarhul Ierusalimului, Crisant, care era însoțit de Dionisie, episcopul Târnovei, de Climent al Adrianopolului, de Axentie al Sofiei, de Maxim al Ieropolului, de Neofit al Sevastiii (unde era și Antim, episcopul Râmnicului, care mai târziu devine mitropolit al țării și care fu înecat în Dunăre, după cum arătai, acesta a fondat biserica Antimului). Această mănăstire avea moștele Sfântului Mucenic Gheorghe. Doamna lui Constantin Brâncoveanu dăruiește la toți acești prelați câte o basma în care erau legați glbeni. Prea mult a imitat acest domn nenorocit faptele lui Neagoe Vodă Basarab, fondatorul frumoasei mănăstiri de la Curtea de Argeș, căci tot după modelul acelei mănăstiri a fondat și el sf. biserică de la Mitropolie, pe care o făcu catedrală; el locuia lângă dânsa, în casele sale din poalele dealului, astăzi Piața Bibescu. Lângă zidul ăstor case omorâră dorobanții pe Preda vornicul și Papa postelnicul, fiii lui banul Ghiorma, după cum am mai arătat, în răscoala lor la 1660 (vezi crucea de piatră în zid). Doamna Bălașa, fiica sa, edifică biserica, la 1751, cu acest-nume, pe Calea Caliții, făcând azil de oameni săraci.

Mitropolitul Dositei înființează o ceșmea frumoasă pe câmpia de lângă Mitropolie. Scarlat Ghica zidește biserica Sf. Spiridon cel Nou, la 1765, pe Calea Șerban Vodă, în care s-au îngropat vreo câțiva domni fanarioți. Bărăția sau Biserica Catolicilor s-a fondat de un italian, anume Delcioaro, în vremea lui Ștefan Vodă Cantacuzino, cu berat de la Poarta Otomană, și de aceea i s-a pus numele de Bărăție, adică document, autorizație. Condiția era să nu se ridice turnul înalt, nici să se așeze clopote (ordinul sultanului Mahmud al IV-lea). Sfânta biserică de la mahalaua Foișor, ce este făcută în dreptul monastirei Văcărești, în partea stângă a Dâmboviței, este ridicată de doamna lui Nicolae Vodă Mavrocordat, la 1718, căci lângă această biserică erau palatele doamnei (haremul), și de acolo se făcuse un pălimar lung, ca un foișor, și cu învelitoare, prin care mergea doamna de la haremul ei până la Văcărești, la Vodă. Acest foișor era ridicat pe mai mulți stâlpi, pe un spațiu de o jumătate de ora călătorie, și, cu ferestrele în amândouă laturile, își continua lungimea lui peste lunci, peste grădini, chiar peste apa Dâmboviței, și de atunci s-a numit acea mahala a Foișorului. Tradiția aceasta se spune de toți bătrânii acelei mahalale. Sfintei biserici Gorgani, zidită între apa Dâmboviții și balta cea mare zisă astăzi a Cișmegiului, i s-a pus numele de Gorgan (așa se numesc măgurile cele înalte), căci ea se află pe o măgură, în mijlocul bălții ceșmelelor. Numele acesta îl avea și spătarul Gorgan, ce ridică biserica Sf. Ilie, în zilele lui Leon Vodă. Această baltă cuprindea în vechime și sfânta biserică ce se numește Schitul Măgureanului. Acești Măgureni sunt o familie veche a țării, În acel loc, deasupra bălții Cișmigiului, au zidit acea biserică și au făcut-o schit de maici. În mahalaua Stejarul, acolo, aproape, era și Fântâna Boului, care nu se știe când a dispărut. Asemenea, în marginea bălții de la Icoană s-a zidit sfânta mănăstire de maici zisă la Icoană și i-au rămas acest nume, căci se zice că ar fi făcut o minune icoana Maicii Domnului, găsindu-se într-o zi lăcrămând. În curtea acelei mănăstiri a fost spitalul de alienați, precum era la biserica Pitar Moșu spitalul infirmilor. Acestea sunt cunoștințele mele despre orașul nostru.