Ion (Magda Isanos)

 

Aș cânta liniștea din ograda mea
Seara – când crește în cireș o stea –
mă mai uit o dată la curechi și bostani,
că sunt plugar de-atât amar de ani.

Fața dumnezeului meu e-mblânzită.
Când mângâi pe grumaz câte-o vită,
sau când m-aplec să culeg un trifoi,
văd urma lui în țarină la noi.

Cea mai frumoasă unealtă e coasa!
Cine-i toarce păpușoiului mătasa?
Eu cred în dumnezeul țarinei mele –
printre cartofi dormind ca printre stele.

Nu mă mai tem de fulgerul lui; e-un amnar,
Dumnezeu, ca și mine, -i plugar
seamănă, pune vie, culege.
Uneori nici n-așteaptă să lege...

Și pe mine-o să mă strângă-ntr-o zi.
Am să mă culc, n-am să mă pot trezi.
Chipul lui din nori va zâmbi:
„Ioane, astăzi nu mai este zi”.