Ioana (Bolintineanu)

 

Știți voi crinul ce străluce
În Vescopolis frumos ?
Păru-i ca o rază dulce
Cinge corpu-i pînă jos.
Este tînăra Ioană,
Nimfa albă din Vardar,
E româna macedoană,
Dulce ca ceresc nectar.
Patru neamuri o reclamă,
Șeapte sate mîna-i cer.
Toți cu toții o aclamă,
Rază ce-a venit din cer !
Acvila lăsîndu-și zborul,
Boabe ia din mîna sa,
Turcul părăsind Bosforul,
Vine a o vizita.
Grațiile-i sunt surate,
Poartă jocu-n jocul ei
Și plăcerile-adorate
Zbor pe anii-i tinerei.
Geniul pe frunte-i zboară ;
Peste umbre și vulvori
Umbra-i dulce și ușoară
E o noapte peste zori !
Buza ca mărgăritarul
Are-un fermec foarte rar,
Crez că a băut nectarul
Din al zeilor pahar.
Ochii-i sunt dulci viorele
Ce la soare strălucesc,
Genele lungi, aurele,
Răsfrîng umbre și lucesc.
Sînu-i e o dulce floare ;
Două roze pe doi crini,
Sub al amorului soare
Tremură pe dulcii sîni.
Eu mă duc, vis de dulceață !
Tu n-o să mă mai zărești.
Tu mă lași să plec cu viață
Și, vai ! inima-mi oprești !