Instigatorii!

Instigatorii! de Anton Bacalbașa

Ce-o fi însamnînd sistemul acesta necinstit al gazetelor guvernamentale de a nu vroi să discute serios nici o întâmplare, oricît de însemnată ar fi ea?

Ne găsim în fierberea unor răscoale țărănești, toată țara e alarmată, o lume întreagă îi cuprinsă de indignare împotriva asasinatelor oficiale, numai presa zgărduită e de un sînge rece uimitor, numai ea tratează chestia lăturalnic și caută să evite afacerea cea principală. Noi strigăm că se torturează și se împușcă țărănimea, iar foile stăpînirii ne țipă că „sînt instigatori”.

De ce atîta nerușinare? Dacă sînt instigatori, cine mai mult decît guvernul are puterea de a-i prinde? Ce păzește liota dv. de zapcii, de spioni, de mîncători ai fondurilor necurate?

Poate că faceți pe generoșii f Dar nu este mai mare infamie să arunci o acuzație pe care n-o poți dovedi, care știi tine că-i o simplă calomnie?

Sistemul acesta păcătos de a atribui vecinic mișcările țărănești unor agitatori – pe care guvernul are prudența de a nu-i prinde niciodată – trebuie să înceteze.

El este în tot cazul stupid. Ia închipuiți-vă. În adevăr, că ar exista instigatori. Ei și? Ce ar însemna asta? Ar însemna oare că guvernul nu împușcă pe țărani?

Ori, cel puțin, ar însemna că țărănimea nu se găsește într-o stare economică și politică mai mult decît nenorocită? Știu și copii că dacă starea sătenilor ar fi fericită, ei singuri ar trimite la balamuc pe „instigatorii” care ar veni să-i răscoale, precum nici un instigator din lume n-ar putea revolta pe Marghiloman ori pe Cantacuzino.

Dacă sînt instigatori, ei nu,pot învăța pe țărani că soarta lor e mizerabilă, căci aceea o știu țăranii mai bine, și o știe și guvernul. Tot ce ar putea ei face ar fi ca să le spuie că prin revoltă își vor îndrepta răul de care sufăr. Și aci am fi de acord cu toată lumea ca să se ia măsuri împotriva „instigatorilor”, căci nu este lucru mai mișelesc decît să arunci pe robi în foc ca să-ți împlinești niște meschine scopuri politice.

Dar… pentru asta trebuie ca mai întîi guvernul să ne spuie cine sînt instigatorii. Căci este ușor să arunci o birfeală nesocotită pentru ca să scapi de răspunderi grave; dar e mai cinstit să faci să dispară pricinile adevărate ale unui mare rău social.

Și tocmai aci crește vina guvernului. De atîtea zile, gazetele dau la iveală ororile săvârșite de oamenii administrației, și stăpînirea tace. Monitorul oficial, gata întotdeauna să ne informeze de cîte ori a strănutat copilașul pe care l-au zugrăvit de Paști ieșind dintr-un ou de rață, nu găsește de spus nici un cuvînt asupra atîtor sălbăticii care au sîngerat satele și au stins viețile.

Iată de ce avem dreptul să socotim pe stăpînitorii noștri mai rău decît pe niște barbari care s-ar fi năpustit în cîmpnle noastre ca să treacă tot sub foc și sub sabie. Ne găsim în fața unei invazii de lăcuste. Împotriva căreia trebuie să dăm alarma.

Căci sîntem uimiți de cinismul acestor guvernanți odioși. Pentru ei, a ucide țărănimea, de pe urma căreia își plătesc tot luxul și toate destrăbălatele lor rafinern, este lucrul cel mai simplu din lume. Și – mai rău decît în vremea celei mai cumplite robii – li se pare că n-au de dat socoteală nimănuia. îi acuzi că sînt niște ucigași ordinari, ei îți răspund: „au fost instigatori”, ca și cum

Mărunțelu ar acuza pe vecini că n-au lăsat pe victime să fie ucise.

Fără îndoială, trăim în niște vremuri triste și rușinoase. Mai bine de o sută de ani de cînd în Franța s-au proclamat „drepturile omului”. În țara românească sătenii sînt asupriți mai rău ca sclavii, batjocoriți de toate liftele ce se năpustesc asupra satelor, și apoi asasinați mișelește, ziua-n amiaza mare, fără ca să aibă cineva dreptul să cheme la răspundere pe mizerabili.

De-ar face conservatorii tot binele de acum încolo – dacă binele poate fi făcut de către conservatori – dacă ar intra cu toții la mînăstire și s-ar pocăi. Încă niciodată nu li s-ar putea ierta pagina rușinoasă ce au scris cu sîngele țăranilor în istoria contemporană a țării. Democrația, proletariatul nu va uita niciodată că sub domnia acestor scelerați țărănimea a fost asasinată după ce a fost prădată.