Inimoșia țiganului Lăcătuș

 

Un țigan lăcătuș plecase, cu uneltele sale, după agoniseală din sat în sat. După ce umblă cît umblă, cînd fu să se întoarcă la sălașul lui, îl apucă noaptea de mărginea unei păduri.

Ce să facă el? Unde să mîie peste noapte? Și fiindcă pădurea nu era așa întinsă și sălașul lui nu prea departe, își luă inima în dinți și se hotărî să străbată pădurea.

Mergînd el, ce-i plesni baraonului prin cap, că începu să vorbească cu uneltele lui, ca de s-ar întîmplă să se întîlnească cu cineva, să crează că sunt mai mulți inși.

Și așa începu a zice:

„Tu baros

Să mergi pe jos,

Tu clește

Mergi bărbătește.

Iar voi foaie, să stați acolo unde sunteți“.

Inimîndu-se astfel țiganul, se făcea că merge fără grije; dară inima într-însul se făcuse cît un purice. Și merse, și merse, pînă ce, împiedecîndu-se de o buturugă, dete în nas, iară foalele pe cari le ducea la spinare îi căzu pe cap. Țiganul rămase locului, ca și mort de frică și zise în sineși: „Haiti! M-a ursat ursoaica“.

Și nu mai crîcni nici pis. Stînd el acolo ghemuit și crezînd că l-a și înghițit vrun urs, începu peste noapte a tremura de frig. Atunci își deschise și el ochii și, căutînd încoace și încolo, zărește o stea prin urloiul pe unde suflă foalele și începu a se minuna în sine, zicînd: „Doamne! Doamne! Mare ți-e minunea! Și prin bărdăhanul ursoaicei se văd stele! Ce n-aș da eu acuma să scap de aici! dară se vede că așa mi-a fost mie orînda.“

Și tremură țiganul acolo, făcut găletușe, cu foalele în cap pînă la ziuă.

Cînd începură a trece călătorii, unul dintre ei, văzînd pe țigan motroșit acolo în mijlocul drumului, se duse la dînsul și, mișcîndu-l cu piciorul, îi zise:

— Scoal’d-acolo, măi țigane.

— Fugi, românico, să nu te ursească și pe tine ursoaica, cum m-a ursat și pe mine.

— Ce spui tu, țigane, de ursoaică? Ia-ți foalele din cap și scoal‘, că dă căruța peste tine.

Auzind țiganul de foaie, întinse și el mîna cu sfială și simțind că foalele lui îi era peste cap, odată sări în sus, zicînd românului:

— Bogdaprosti, românico, mînca-te-aș, că m-ai scăpat de la moarte.