In opressores

Salt la: navigare, căutare
In opressores
de George Coșbuc


Fericit va fi cine va lua copiii
lor din fașă și va zdrobi capul
lor de pietrele drumului
                             (Psalm 123)


Tu te plângi că milă nu-i?
Mai aștepți tu mila lui?
Haina el ți-o ia din cui,
        Pânea de pe masă.
Casa ta, și ei stăpâni!
Prindeți ce vă cade-n mâni,
Și-i loviți la mir, români,
        Că-i la voi acasă.

Numai temniți ne-au zidit,
Numai lanțuri au gătit,
Numai cuie-au făurit,
        Cruci de schingiuire:
Dar, pe moși și pe nepoți,
Și pe iad, pe dracii toți,
Nu mai vrem să fim iloți,
        Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns,
Ne-au bătut, și ne-am ascuns;
Ne-au scuipat, și n-am răspuns -
        Am crezut în soarte.
Noi murim de mii de ori:
Și e laș așa să mori!
Sus, români! Suntem datori
        Numai cu o moarte

Prigoniți de soarte noi?
Slabi și de virtute goi?
Lași copii din tați eroi?
        E mințit cuvântul!
Azi ne prigonesc acei
Cari ne cred tăcând la ei
Că privim tăcând la ei
        Cum ne-nchid mormântul.

Stați cu mâna-n săn, flăcăi?
N-auziți plângând prin văi?
Ceru-i roșu de văpăi
        Și se umflă vadul:
Dumnezeu ni-e-ntr-ajutor!
Dacă și el e de-ai lor,
Nu-l mai vrem ocrotitor:
        Ne-nfrățim cu iadul.