Impromptu

 

Precum, la o numire, o umbră trecătoare
În ochiul fantaziei s-arată, licurează,
Și gîndul de pe dînsa aleargă un minut,
Eu crez că aste rînduri, ce scriu în strămutare,
Rostite d-al tău timbru, ce morții înviază,
Or să mă cheme-n minte-ți, de unde-oi fi pierdut.
Căci, crede, că poetul, cînd sufletu-i dictează,
Imagina își lasă pe fața ce-a-mnegrit:
Lectorul cînd o vede, atunci ea înviază
Și vine, ca fantasmă, deloc ce l-a numit.