Imnul moldovenilor la anul nou 1829

Imnul moldovenilor la anul nou 1829
de Gheorghe Asachi
când s-a introdus noul așezământ politic Melodia, după Horul din Moisi


Din tronul cel de stele,
O, Doamne, ia aminte,
A fiilor, părinte,
Ascultă ruga-n ceri!

Pe anul ce acuma
Din sânul tău derează
Îl binecuvântează
Cu cii ce-l vor urma.

Nici casa, nici câmpia,
Cu grindeni, cu furtună,
Cu fulgeri ce detună
Nu ne mai certa.

Pre vasul nou ce duce
A patriei noastre soarte
Lin zefir ca să-l poarte
Spre țărmul cel dorit.

Moldovei fericire,
O, Doamne,-ntemeiaz-o,
Urmașii noștri vaz-o
Din zi în zi sporind.

Pre-Auguștii Protectori,
Tot harul ș-acel bine,
Ce de la ii ni vine,
Revarsă-l înmiit!