Imn (Asachi)

Jump to navigation Jump to search
Imn
de Gheorghe Asachi


Doamne-a lumei scutitor,
Ce din timp îndelungat
Pe-a Moldaviei popor
Păn-acum ai apărat,
Vasul patriei plutitor,
Din turbatul ocean,
Să-l conduci cu-al tău favor
La un fericit liman!
Ruga și al nostru dor
Azi depunem pe altar,
Pe a patriei viitor

Doamne,-ntinde al tău har!
Fie-ostașul pământean
Patriei sale apărător,
Numele de moldovan
Ș-azi să-i fie de lucor.
Cerul fie-ni sănin,
Mănos patriei pământ,
Și uniți în cuget lin
Să rugăm pe Zeul sfânt:
Vasul patriei plutitor,
Din turbatul ocean,
Să-l conduci cu-al tău favor
La un fericit liman!