Ielele (Iancu Văcărescu)

Jump to navigation Jump to search
Ielele
de Iancu Văcărescu


I[modifică]

    Umbre se plimbă,
    Vîntul se schimbă,
    Neguri s-adună,
    Maluri răsună,
        Chiote !
        Țipete !
        Chicote !
        Urlete !
    Hurur brumb ! Brumb ! (bis)

    Trec zgomotoase
    Scrîșniri dintoase,
        Fluieră
        Relele,
        Danțeră
        Ielele !
    Hurur brumb ! Brumb ! (bis)

    Cu mac pe frunte,
    Pășsesc spre munte
    În pielea goală ;
    Înghit din oală
    Prea nodoroase
    Găluști vîrtoase ;
    Deșert pahare
    Acre, amare,
        Capul își
        Cleatănă,
        Trupul își
        Leagănă,
    Hurur brumb !

    Una e chioară,
    C-un ochi de cioară ;
    Alta spetită,
    Mult obosită ;
    Alta gușată
    Tot ceartă cată ;
    Alta bîrfește,
    Prea neghiobește ;
    Una gîngavă
    Stă pe gîlceavă ;
    Alta bogată,
    Șchioapă-ngînfată ;
    Alta calică,
    Gheboasă, mică ;
    Cea mai snovoasă
    E ofticoasă ;
    Și cea mai bună
    E cea nebună ;
    Toate pizmașe,
    De om vrăjmașe.
    Nerușinate,
    Înverșunate ;
    Cît simt răcoare
    Dau din picioare ;
    Toți dracii strigă,
    Ca să le frigă ;
    Ei lor plăcere
    Fac cum le-o cere.
    Cu draci voioase
    Zbor piste case ;
    Înfricoșate
    Trec piste sate,
    Mult mai trufașe
    Merg la orașe,
        Hîrîie
        Mîrîie,
        Duduie,
        Zguduie.
    Hurur brumb ! Hurur brumb !

    Tot miaurlăire !
    Tot chiuire !
    Tot de turbare
    Rîs ! Văietare !
    Hurur brumb !
    Cîrduri și gloate
    Se car pe roate,
    Hurur brumb ! Brumb ! (bis)

    Iar cînd frîng cară
    Osînd-amară !
    Foc și pieire !
    Pe omenire !
    Hurur brumb ! (tris)

    De om oricare
    Iau mădulare,
    Lipsa să-și dreagă ;
    Cu sînge-o-ncheagă.
    Ard și ususcă
    Orice apucă.
        Chiote !
        Țipete !
        Chicote !
        Urlete !

        Fluieră
        Relele,
        Danțeră
        Ielele,
        Capul își
        Cleatănă,
        Trupul își
        Leagănă.
        Hîrîie,
        Mîrîie,
        Duduie,
        Zguduie.
    Hurur brumb ! Brumb !

    Iar miaurlăire !
    Iar chiuire !
    Iar de turbare
    Rîs ! Văietare !
    Hurur brumb !

II[modifică]

    Baba Neacșa, Moș Crăciun
    Așa povestesc și spun :
    Acum zic că s-au lăsat
    Nu mai vin ielele-n sat,
    De cînd un unchiaș bătrîn
    A învățat pe român,
    Să nu puie lor prinos
    Cîte-o roată de prisos,
    Precum ei obișnueau
    Pe streașină de puneau ;
    Acum caru-l pun întreg
    De lemn ce-ntr-adîns aleg.
    De atunci nu b]ntuiesc
    Decît lăcașul popesc,
    Casa de proprietar,
    Unde n-au pe strășini car ;
    Ș-acasă pe la zapciu
    Des s-aude vai ! și chiu !
    Iele prin orașe fac
    Năravul lor după plac.
    Mîini, picioare nu răpesc,
    Nici alt mădular trupesc ;
    Acum pe unde se duc
    Numai creierii usuc ;
    Cînd își frîng caru ș-îl dreg
    De minți de oameni se leg.
    Aleși preoți, dregători,
    Prezidenți, judecători,
    Coconași mai însemnați
    Pe drum rămîn fermecați.
    Și matroane vor, nu vor
    Se fac astfel jertfa lor.
    La așa împrejurări
    N-auzi decît văietări !
    Norodul se plînge mult,
    Stăpînii vrăjiți n-ascult,
    Stau țepeni, grei, ca de plumb ;
    Prea rar răspund: hurur brumb.

III[modifică]

    Asta-a bătrînilor povestire
    De pricini multe-mi dă tălmăcire.
    Cunosc acuma a cui e vina,
    De ce zănatică-mi e vecina,
    Ce rochi tot cumpără și rochi nare ;
    Via, moșia-și dă spre vînzare.
    De ce neomul ia nărăvire
    Recunoștința a-i fi pieire.
    De ce la doctori nu găsim vină
    Cînd ne omoară cu iod sau chină
    De ce moș popa citind pe carte
    Altele spune băsniri deșarte.
    De ce la poște cui nu aflarăm,
    Ci cu birjarii pe drum plecarăm.
    De ce găsirăm în cîrmuire
    Loc de ispravnic, om în uimire,
    Avînd întocmai asemănare
    Cu sfrejit iepure-n leșinare !
    Crezul dodată c-înnebunise,
    Căci boier mare îl coconise ;
    Cocon numindu-l, mintea-i zburase ;
    Ielele hîrca-i goală lăsase.
    Pe din afară iele-o pîrliră,
    De păr cu totul îl jăfuiră.
    Dar nu e-n stare nimeni s-înșire
    A înielirii lui însușire.
    Cui nu e milă, vrînd să s-încrează,
    Cînd joacă bietul, vie să-l vază !
    Auză-i jalea ! își spune doru :
    De copii boala i-a dat amoru.
    Văzînd nu vede, urechi de are
    Tot le lungește spre îngîmfare.
    Numai rău ! Doamne, milă să-ți fie
    D-înviforat-așa sămeșie !
    Ielele, ielele sînt de vină
    C-a rămas mintea așa puțină !
    D-asta românu rămase moale
    Ca cel ce zace de mii de boale ;
    Se zmreduiră de cusurașe
    Și orășalele ca orașe.
    Și astă boală ia drum, firește,
    Precum ia drumul boala în pește,
    Făr-a fi unu măcar să poată
    Să-și ia căciula, să dea în gloată,
    De loc nădejde nu mai rămîne,
    Căci cad ca muște, bătrîni, bătrîne ;
    Ș-întrec pe tineri la nebunie.
    Tot mă mir doctor cine-o să fie ?

IV[modifică]

                Literații
    Voi carii sunteți îmboldiți
    Spre-a artelor cultură,
    Și asudați, și vă trudiți
    Muncind literatură !
    Tot spini sădiți, tot stînci săpați ;
    Rod vouă nu se coace !
    Oare de cine v-însuflați
    D-un sfert de vac încoace ?
    Acele care danțu-ntind,
    Pe lîngă voi, cucoane
    Sînt coconițele din Pind :
    Dar s-au nuntat ș-au toane.
    Ele d-Apolon își bat joc :
    Carpații și Caucazii
    Le dau de lăcuință loc,
    Și dafini le sînt brazii.
    Bucegiul l-au pe Elicon ;
    De cînd se pripășiră,
    De răcnet glasul lor ia ton,
    Urîte-mbătrîniră.
    Moșnegi cum mi-au împărtășit
    Ascunsa lor știință,
    Din număr eu am bănuit
    A ielelor ființă.
    Buna, nebun-am cunoscut
    Șoptindu-mi la ureche :
    — „Muzele-așa ne-am prefăcut,
    În oameni băgăm streche !
    Șchioapa le-arată mincinos
    Izvor de bogăție :
    Mulți limbii-n loc ai da folos,
    Dau șchioapă Românie.”