Icoane șterse

Jump to navigation Jump to search
Icoane șterse
de Alexandru Vlahuță


Privesc de la fereastră, gânditor,
Cum soarele se lasă-n asfințit,
Deasupra lui chenarul unui nor
Cu aur și rubin pare tivit.

Albastrul cerului acolo-i șters;
Din nor bizare forme se desfac...
Cum le-aș așterne-n ritmul unui vers!
Dar se topesc... Acum, parcă-i un drac,

În haină de argint înfășurat,
Stă drept și ține-n mână un stindard.
Acu-i un urs... dar iată... s-a schimbat...
I-un popă pletele-ncâlcite-i ard.

O clipă-l văd cu brațele în sus,
Dar flacările lacome-l cuprind,
Un nor de praf se-nalță la apus,
Încet a nopții umbre se întind...

În pacea asta sfântă din amurg
Ce trist lucesc a cerului făclii!
Iar clipele vieții mele curg
Din ce în ce mai reci și mai pustii.