IX - Pinocchio își vinde Abecedarul ca să vadă teatrul de păpuși.

Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi IX - Pinocchio își vinde Abecedarul ca să vadă teatrul de păpuși.

Când a încetat ninsoarea, păpușa cu Abecedarul nou la subțioară, apucă pe ulița care ducea la școală: mergând pe drum își făcea în cap tot felul de planuri unul mai măreț decât altul. Și vorbind cu el însuși, zicea:

Astăzi, la școală, vreau să învăț numaidecât să citesc: mâine învăț să scriu, și poimâine am să învăț să socotesc. Pe urmă, cu îndemânarea mea, o să câștig bani mulți, și cu banii ce-i voi câștiga, am să fac tatei un suman de postav de toată frumusețea. Dar ce zic eu de postav? Am să i-l fac tot numai cu fire de argint și aur, și cu nasturi de diamant. Bietul bătrân, i se cuvine și lui atâta lucru: pentru că, la urma urmei, ca să-mi cumpere cărți și să mă dea la școală, a rămas doar în cămașă pe frigul ăsta! Numai părinții sunt în stare să facă asemenea jertfe!

Pe când mișcat cu totul își zicea așa în gând, i se păru că aude de departe o muzică de trâmbițe și tobe: hi-hi-hi-hi, zum, zum, zum, zum.
Se opri să asculte. Sunetele acelea, veneau din fundul unei străzi lungi, care ducea la un mic bâlci, așezat pe marginea mării.

— Ce să fie muzica asta? Păcat că trebuie să mă duc la școală, altfel.

Și rămase pe loc năucit. Într-un fel sau într-altul, trebuia să se hotărască: ori la școală, ori să asculte muzica.

— Astăzi mă duc să ascult fanfara, și mâine la școală. Pentru școală am destulă vreme, zise în sfârșit ștrengarul, dând din umeri.

Zis și făcut, o luă pe ulița cea lungă și începu să fugă de-i sfârâiau picioarele. Cu cât fugea, cu atât se auzea mai deslușit sunetul trompetelor și al tobelor: hi-hi-hi, hi-hi-hi, zum, zum. Și iată că se pomeni în mijlocul unui bâlci plin de lume care se îngrămădea în jurul unei barăci mari de lemn și pânză zugrăvită cu mii și mii de culori.

— Ce este în baraca asta, întrebă Pinocchio întorcându-se către un băiețel care era de-acolo din bâlci.
— Citește afișul, stă scris pe el.
— Aș citi bucuros însă astăzi nu știu să citesc.
— Atunci să-ți citesc eu. Pe afișul ăla cu litere roșii ca focul, stă scris: „MARE TEATRU DE PĂPUȘI".
— A început demult?
— Acuma începe.
— Și cât se plătește pentru un bilet?
— Patru gologani de câte cinci.

Păpușa care ardea de nerăbdare să vadă și ea, pierdu orice sfială, și fără un pic de rușine zise băiețașului cu care vorbea:

— Ești bun să mă împrumuți cu patru gologani până mâine.
— Te-aș împrumuta bucuros, răspunse celălalt îngânându-l, dar azi nu pot.
— Uite, îți vând hainele pentru patru gologani îi spuse atunci păpușica.
— Și ce vrei să fac eu cu niște haine din hârtie colorată? Dacă te plouă nu le mai poți scoate de pe tine.
— Vrei să-mi cumperi ghetele?
— Sunt bune de ațâțat focul.
— Cât îmi dai pe șapcă?
— Ce mai marfă? O șapcă din miez de pâine. Vrei să mi-o mănânce șoarecii din cap!

Pinocchio stătea ca pe mărăcini. Era cât p-aci să-i mai facă o propunere dar nu îndrăznea: se codea, șovăia, stătea ca pe ghimpi, suferea. În sfârșit zise:

— Vrei să-mi dai patru gologani pe Abecedarul ăsta nou?
— Eu nu sunt decât un copil și de la copii nu cumpăr, îi răspunse celălalt, care avea mai multă minte decât el.
— Îți dau eu patru gologani pe Abecedar, strigă un negustor de lucruri vechi, care fusese față la convorbirea lor.

Cartea fu vândută fără multă tocmeală.
Și când te gândești că bietul Geppetto rămăsese acasă, să tremure de frig în cămașă, numai pentru ca să cumpere copilului Abecedarul.