IV - Povestea păpușii cu Greierașul vorbitor, din care se vede cum copiii îndărătnici nu vor s-asculte de cei care știu mai mult decât el.

Aventurile lui Pinocchio de Carlo Collodi IV - Povestea păpușii cu Greierașul vorbitor, din care se vede cum copiii îndărătnici nu vor s-asculte de cei care știu mai mult decât el.

Așadar, aflați copiii mei, că pe când bietul Geppetto era dus fără nici o vină la închisoare, ștrengarul de Pinocchio, scăpat din ghearele gardistului, a rupt-o la fugă peste câmp ca să se întoarcă mai repede acasă; și în iuțeala fugii, sărea peste movile, peste garduri,peste gropi pline cu apă, întocmai ca o căprioară ori ca un iepure urmărit de vânători.
Ajuns în fața casei, găsi ușa întredeschisă. O împinse, intră, trase zăvorul, și se trânti pe jos, scoțând un lung suspin de mulțumire.
Dar mulțumirea lui nu ținu mult, deoarece auzi în odaie pe unul care făcea:

— Cri-cri-cri!
— Cine mă strigă? zise Pinocchio tremurând de spaimă.
— Eu sunt!

Pinocchio se întoarse, și văzu un greier cât toate zilele, care sărea sprinten pe zid.

— Ia spune, greiere, cine ești?
— Sunt Greierașul vorbitor, și locuiesc în odaia asta de mai bine de o sută de ani.
— Bine, dar astăzi odaia e a mea, răspunse Pinocchio, și dacă vrei să-mi faci o mare plăcere, șterge-o repede de aici, fără să te mai uiți îndărăt.
— N-am să plec, adăugă Greierul, până când nu ți-oi spune un lucru.
— Haide, spune mai repede și șterge-o.
— Vai de copiii care nu-și ascultă părinții, și fug din casa părintească. N-or să aibă noroc pe lume; și mai curând sau mai târziu amar o să se căiască.
— Cântă Greiere dragă, cântă cât vrei și cât îți place. Eu știu una și bună: mâine cum s-o lumina de ziuă, îmi iau catrafusele și pe aici mi-e drumul că dacă rămân știu eu ce m-așteaptă, o să mi se întâmple ca celorlalți copii: o să mă trimită la școală și de voie de nevoie o să fiu silit să învăț, și îți spun curat, chef de carte nu prea am: îmi place mai bine să alerg după fluturi cât e ziua de mare și să mă sui prin pomi după cuiburi de păsărele.
— Sărmane neghiob! Dar tu nu știi că în ziua când te vei face mare, o să fii un nătărău și jumătate și toată lumea o să-și bată joc de tine?
— Ia slăbește-mă cu marafeturile tale, cobe ce ești, strigă Pinocchio.

Dar Greierul, liniștit și cuminte, în loc să se supere de obrăznicia păpușii, urmă pe același ton:

— Bine, dacă nu-ți place cartea, de ce nu te apuci și tu de vreun meșteșug ca să-ți câștigi prin muncă pâinea de toate zilele.
— Vrei să-ți vorbesc pe șleau? răspunse Pinocchio al nostru, care cam începuse să-și piardă răbdarea. Din toate meșteșugurile din lume, numai unul singur îmi place cu adevărat.
— Care anume?
— Cel de a mânca, a bea, a dormi și a petrece, și de a hoinării de dimineața până seara.
— Însă, adăugă Greierașul vorbitor pe același ton liniștit, toți cei care fac așa, sfârșesc la spital ori la pușcărie.
— Ascultă, Greier împielițat, dacă mai urmezi cu fleacurile tale, îmi ies din pepeni și e vai de tine!
— Sărmane Pinocchio, mi-e milă de tine!
— Pentru ce ție milă?
— Pentru că ești păpușă, și ce e mai rău, ai și capul de lemn.

La auzul acestor vorbe, Pinocchio sări turbat de mânie, puse mâna pe un ciocan de lemn și azvârli cu el în Greier.
Poate că nu-și închipuia să-I nimerească, însă din păcate îl nimeri drept în cap, așa că bietul Greiere abia mai putu să strige „cri-cri-cri", își dădu sufletul și rămase sleit de perete.